„În semn de solidaritate cu poporul ucrainean, în această seară literele şi clădirea primăriei vor fi iluminate în culorile steagului acestei ţări. Îmi exprim speranţa că răspunsul Uniunii Europene şi al întregii comunităţi internaţionale va fi pe măsura agresiunii ruse. Suntem alături de poporul ucrainean în lupta lor pentru integritatea statală, pentru prezentul şi viitorul pe care şi le-au ales”, a scris Allen Coliban. 

Primarul din Brașov a precizat că în cazul în care va fi nevoie, refugiați din Ucraina vor putea fi găzduiți și în municipiul Brașov.

„Dacă situația o va cere, Brașovul are capacitatea și va asigura condiții pentru potențialii refugiați din Ucraina”, a notat Allen Coliban.

Reacția primarului municipiului Brașov a venit după ce Rusia a atacat Ucraina, folosind rachete pentru atacarea infrastructurii militare și a bazele aeriene ucrainene, în timp ce forțele terestre au trecut granița, inclusiv din Crimeea și Belarus.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a transmis, joi, că România va acorda sprijin cetăţenilor şi autorităţilor din Ucraina. 

„Reiterez angajamentul României de a sprijini cetăţenii Ucrainei, inclusiv prin preluarea şi gestionarea posibilelor fluxuri de refugiaţi”, a transmis Lucian Bode.

Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința CSAT, precizând că țara noastră nu va fi atrasă în conflictul militar din Ucraina.

FOTO: Allen Coliban – Facebook

 
 

Urmărește-ne pe Google News