Motivul anulării a fost că, ofertele, doar din Turcia și China, nu au fost conforme cu cerințele. La prima licitație anulată, ofertanții respinși fuseseră tot din Turcia și China.
Primăria Capitalei a primit trei oferte la licitația pentru achiziția a 100 de autobuze electrice. Ofertele au fost depuse de către doi producători din Turcia, Bozankaya și Temsa, și un importator de tractoare asociat cu o firmă din China.
Primăria Capitalei lansase pe 3 martie 2020 noua licitaţie pentru 100 de autobuze electrice. Aceasta este a doua procedură pentru achiziția de autobuze electrice care eșuează, după ce și prima licitație a fost anulată din același motiv: oferte neconforme și/sau inacceptabile.
Precedenta licitație pentru 100 de autobuze electrice în București a fost anulată după ce niciuna din cele două oferte depuse nu a fost acceptată. Atunci au depus oferte un importator al autobuzelor chinezești Byd și asocierea Bozankaya – Sileo, scrie Economica.net
Valoarea totală a investiţiei în noile mijloace de transport public se ridica la aproximativ 219,57 milioane de lei (fără TVA), din care fonduri nerambursabile aproximativ 177,99 milioane de lei (fără TVA) din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014 -2020.
Este a doua mare licitație ratată de Primăria București pentru mijloace de transport în comun, după cea de tramvaie, suspendată după o decizie a CNSC, care a cerut reevaluarea ofertei unui competitor turc.
De altfel, companiile turcești au câștigat până acum licitațiile pentru 400 de autobuze Diesel și pentru 100 de troleibuze.