Curtea de Apel a respins azi plângerea Societății Astra Arad, precum și apărările Municipalității în această cauză. Decizia este definitivă. Se așteptă și motivarea pentru a afla instrucțiunile dispuse de instanță.
Comunicat Primăria Capitalei:
Pe 7 noiembrie 2019, Libertatea începea dezvăluirile despre această licitație. Ancheta ziarului a arătat cum Primăria Capitalei a trecut peste 6 neregularități semnalate de Agenția Națională pentru Achiziții Publice.
Totodată, instituția condusă de Gabriela Firea a acceptat ca firma turcă Durmazlar să secretizeze actele pe care le-a depus la dosarul de achiziție publică. În urma dezvăluirilor, Gabriela Firea a spus că îi va da în judecată pe jurnaliștii de investigație ai ziarului Libertatea.
În luna decembrie, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a obligat Primăria Capitalei să anuleze anunțul prin care îi declara pe turcii de la Durmazlar câștigători ai contractului de 180 de milioane de euro.
Primăria Capitalei a contestat în instanță decizia CNSC, iar procesul a fost pierdut prin decizia definitivă a Curții de Apel București.
Primăria Capitalei a lansat licitația pentru achiziția a 100 de tramvaie noi în decembrie 2018, iar valoarea achiziției publice era de 180 de milioane de euro.