Potrivit proiectului propus spre dezbatere, banii vor fi tăiaţi de la mai multe biserici din Capitală, care au fost alocaţi, iniţial, pentru diferite lucrări precum: refacere faţadă biserică şi turn clopotniţă (Mănăstirea Radu Vodă), consolidarea scărilor monumentale (Palatul Patriarhiei), remodelarea bucătăriei (Mănăstirea Plumbuita), reparaţii gard (Parohia Ceauş Radu) etc, scrie Mediafax.

Cea mai mare sumă tăiată, 10 milioane de lei, va fi de la Patriarhia Română pentru finalizarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului.

Proiectul vine în contextul în care premierul României a spus că Primăria Capitalei nu va primi cei 677 de milioane de lei ceruți din fondul de rezervă al guvernului.

„Primăria București a beneficiat de alocare, din fondul de
rezervă al Guvernului, de 100 de milioane și mi se pare o neobrăzare să mai
formulezi o cerere. Adică ce vrea? Să plătim noi factura pentru companiile de
nababi înființate de Firea? Nu acceptăm așa ceva sub nicio formă”, a spus prim
ministrul.

Gabriela Firea a reacționat imediat pe contul ei de
Facebook, amenințându-l pe Orban cu plângeri penale.

„În cazul în care Guvernul Orban nu va da curs solicitării
noastre, atunci îi informez că vom formula plângeri penale pentru abuz în
serviciu pe numele domnului prim-ministru și pe numele ministrului Finanțelor
Publice, precum si pe cele ale funcționarilor publici care vor valida un buget
ilegal pentru Primăria Capitalei” a spus Firea, adăugând că în lipsa alocării
fondurilor, Primăria Capitalei nu mai poate achita subvențiile la căldură,
transport, cheltuielile din spitale și creditele în curs.

Urmărește-ne pe Google News