Primăria Capitalei investește 10 milioane de euro în consolidarea clădirilor cu risc reismic. Un număr de 23 de clădiri vor fi consolidate și reabilitate din bugetul Municipalității.
„Accelerarea programului de consolidări realizat de Municipalitate reprezintă o prioritate clară pentru actuală administrație. Pentru că până acum în Primăria Capitalei nu existau decât opt persoane care se ocupau de acest program și pentru că în 27 de ani autoritățile locale au reabilitat doar 20 de clădiri, am luat decizia de înființare de urgență a două entități noi, formate din specialiști în domeniu, care să ofere soluții reale la această problema. Astfel, de anul trecut am înființat două entități clare, care, cu 263 de angajați, desfășoară numai acțiuni dedicate acestui domeniu. Mai mult decât atât, am alocat nu mai puțin de 10 milioane de euro în bugetul de anul acesta astfel încât să putem reabilita și consolida cât mai multe clădiri. De acum putem afirmă că am restartat acest program, pentru că, în mai puțîn de un an, s-au demarat procedurile de consolidare pentru 23 de clădiri, dintre care multe sunt monument istoric. Tot în primăvară această urmează să demarăm și un alt program prin care se vor pune in siguranță alte 100 de clădiri aflate in diverse stadii de degradare”, spune primarul Capitalei, Gabriela Firea.
În acest moment, 5 clădiri sunt în execuție:
- imobilele din str. Blanari nr.2, nr.6, nr.8 si nr.10 -imobile monument istoric, cuprinse in lista imobilelor expertizate tehnic incadrate in clasa I de risc seismic pericol public, construite in anul 1870. Un alt imobil la care au inceput lucrarile este cel de 2 etaje plus mansarda, din str. Franceză nr.30
Alte 3 clădiri au fost preluate de la AFI, pentru reabilitare și consolidare:
- Un imobil de 5 etaje din str. Biserica Enei nr. 14– s-au întocmit documentațiile în vederea emiterii autorizației de construire și se efectuează toate demersurile, împreună cu Serviciul Spațiul Locativ din Primăria Capitalei, pentru a mută proprietarii în locuințele de necesitate situate în Piață Națiunilor Unite;
- un alt imobil de 4 etaje din str. Spătarului 36– s-au întocmit documentațiile în vederea emiterii autorizației de construire și se efectuează toate demersurile, împreună cu Serviciul Spațiul Locativ din Primăria Capitalei, pentru a mută proprietarii în locuințele de necesitate situate în Piață Națiunilor Unite;
- Clădirea de 6 etaje din str. Știrbei Vodă nr.20 este în stadiul de reactualizare a proiectului, prin Compania Trustul de Clădiri Metropolitane (care are ca obiect de activitate și proiectarea)
Concomitent, alte 15 imobile aflate în proprietatea PMB au trecut în administrarea AMCCS în vederea punerii în siguranță și consolidării. 8 dintre acestea intră la jumătatea lunii martie în lucrări de punere în siguranță și consolidare iar 2, conform expertizei tehnice, pentru siguranța cetățenilor, vor fi demolate, acestea nefiind monument istoric.
Celelalte 5 clădiri vor fi consolidate imediat după eliberarea autorizațiilor de construire.
Din 1990 până în prezent, Primăria Municipiului București a consolidat doar 20 de clădiri. “Doar 20 de imobile încadrate în diferite clase de risc seismic au fost consolidate în ultimii 27 de ani, deci putem considera că nu s-a facut nimic în acest sens”, declara primarul Gabriela Firea la o conferință care a avut lor vineri. Acum, în Capitală, conform datelor oficiale, sunt 173 de clădiri încadrate în clasa I de risc seismic care prezintă pericol public și 170 de clădiri încadrate în clasa I de risc seismic. Lista completă a imobilelor o poți consulta aici.
De asemenea, Primăria are prevăzut în bugetul pentru anul 2018 an suma de 1.730.000 de lei pentru expertize tehnice de risc seismic în cazul unor instituții publice de cultură precum Teatrul Mic, Teatrul Foarte Mic, ARCUB, Teatrul Metropolis, Circ Variete Globus București, Universitatea Populară Ioan I. Dalles, Teatrul Nottara, Palatul Șuțu, Casa Memorială Macovei, Muzeul Tăttărescu, Teatrul Lucia Sturza Bulandra, Teatrul Excelsior (sala concerte).
REPORTAJ/Peste 50 de copii dintr-un sat din Vaslui merg 15 kilometri prin zăpadă și ger ca să ajungă la școală