1) 380 de locuri pe Edgar Quinet
Pe strada care duce din Calea Victoriei în str. Academiei se va construi un parcaj subteran cu 380 de locuri. Trei ani sunt preconizate să dureze lucrările, vor exista trei niveluri, iar valoarea proiectului e de 13,5 milioane de euro (fără TVA).
2) 241 de locuri în Piaţa Walter Mărăcineanu
Doi ani sunt preconizate să dureze lucrările la parcarea subterană ce se va construi la Piaţa Walter Mărăcineanu (în zona Cişmigiu – Sala Palatului). Va avea două niveluri, 241 de locuri, iar investiţia se ridică la 8,5 milioane de euro (fără TVA).
3) 380 de locuri la Universitate
Săpăturile pentru această parcare subterană au început deja. Parcajul cu 380 de locuri va fi construit pe trei niveluri şi va fi gata în 18 luni. Valoarea proiectului: 32,9 milioane euro (fără TVA).
4) 603 locuri la Charles de Gaulle
În zona Charles de Gaulle se va face nu doar un pasaj auto, ci şi o parcare. Aceasta va avea 603 locuri şi va fi gata în trei ani. Investiţia e de 45 milioane de euro (fără TVA).
5) Parcare cu 400 de locuri la Băneasa
Primăria Capitalei a început lucrările pentru realizarea unei parcări, cu cinci niveluri, lângă Romaero Băneasa. În total vor fi 400 de locuri de parcare noi.
Scopul acesteia? “Sperăm ca aici să parcheze cei care vin în Bucureşti cu maşina şi în felul acesta să nu se mai aglomereze Capitala”, ne-a spus Ion Dedu (foto), directorul Direcţiei Transporturi din Primăria Capitalei. Proiectul va fi finalizat peste un an şi jumătate.
6) 254 de locuri la Dorobanţi
Parcarea subterană de la Piaţa Dorobanţi va avea două niveluri, 254 de locuri, iar investiţia e de 9,3 milioane de euro (fără TVA). Ar trebui să fie gata în doi ani.
7) 1.300 de locuri la Stadionul Naţional
În cadrul proiectului de modernizare a Stadionului Naţional Lia Manoliu e prevăzută şi o parcare supraterană pe patru niveluri. Aici vor fi 1.300 de locuri. Investiţia va fi finalizată în 2012 şi se ridică la 8,7 milioane de euro.
8) 1.496 de locuri la Piaţa Alba Iulia
La Piaţa Alba Iulia urmează să fie construită o parcare subterană pe trei niveluri, cu 1.496 de locuri. Termen de execuţie: trei ani. Valoarea: 68,3 milioane de euro (fără TVA).
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro