”Aceste schele metalice au fost montate de către o firmă specializată în acest domeniu, care este și proprietara schelelor metalice. Între această societate și Compania Municipală Consolidări București există un contract de închiriere și mentenanță. Pentru montajul acestor schele au fost respectate normativele în vigoare, iar societatea care le are în proprietate deține toate autorizațiile necesare. De asemenea, toate aceste schele sunt verificate după fiecare episod de vreme rea”, se arată într-un comunicat al primăriei.
Aceeași sursă precizează că plasa montată pe schelă are rol de protecție și este obligatorie pentru șantierele din aglomerările urbane.
În ce privește desprinderea schelelor, Primăria susține că a fost cauzată de fenomenele meteo ieșite din comun. ”Factori care nu puteau fi prevăzuți au făcut ca cele două schele să se desprindă de pe fațade. Ploaia care a căzut într-o cantitate semnificativă, peste 28 de litri pe metru pătrat în zona Știrbei Vodă, într-un timp foarte scurt, a îngreunat atât plasa de protecție cât și schela metalică. Rafalele de vânt, care au înregistrat și 36 km/h potrivit datelor oficiale, au făcut ca schela să se desprindă din ancore, acestea rămânând înfipte în imobile”, precizează sursa citată.
Compania Municipală Consolidări București a demarat o acțiune de verificare a tuturor schelelor metalice și a plaselor de protecție montate pe clădiri incluse în programul de consolidări. Primăria mai precizează că, în momentul de față, aproape 200 de imobile din București sunt în proces de consolidare pentru reducerea riscului seismic.
O schelă a căzut în doar câteva secunde
O schelă instalată pe fațada unui bloc aflat în reabilitare pe Bulevardul Știrbei Vodă din București s-a prăbușit, vineri după-amiază, din cauza vântului puternic. Pe imaginile filmate de un amator se vede cum schela se prăbușește în întregime într-un interval de numai câteva secunde.
ISU a intervenit și pentru a preveni prăbușirea unei alte schele, de pe Bulevardul Reginal Elisabeta. Poliția Rutieră a anunțat că traficul a fost restricționat pe Bulevardul Regina Elisabeta, între Calea Victoriei și Strada Academiei, precum și pe Știrbei Vodă, între Strada Popa Tatuși Calea Victoriei, în ambele locații fiind scehele căzute pe partea carosabilă.
Citeşte întreaga ştire: VIDEO/ Momentul în care o schelă se prăbușește pe Știrbei Vodă, din cauza vântului. Pericol și la Universitate, din cauza unei schele desprinse
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro