În acest moment, 10 tramvaie noi fabricate de Astra Vagoane Arad sunt în depourile Societății de Transport București (STB). Un al 11-lea tramvai este pe drum. Vehiculele așteaptă niște semnături din partea comisiei de recepție pentru a putea circula pe principalele linii din Capitală. 

Până acum, între Astra și primărie s-au tot făcut schimburi de hârtii care să ateste că noul motor Siemens, pentru care a optat fabricantul, respectă caracteristicile din caietul de sarcini.

Compania de transport a Bucureștiului speră ca bucureștenii să circule cu tramvaiele noi începând cu jumătatea lunii noiembrie.

O licitație cu bucluc și amânări peste amânări

Asta, cu toate că la livrarea primelor tramvaie, din iunie, primarul Nicușor Dan a promis că în septembrie vor intra în circulație. 20 de tramvaie Imperio Metropolitan fabricate de Astra Vagoane Arad vor circula pe linia 41, aici urmând să fie introduse prima dată. Câte 12 vor circula pe liniile 21, 25, 1, 10 și 32, iar alte câte 10, pe liniile 40 și 55. Adică cele mai aglomerate trasee.

În total, sunt 100 de tramvaie noi cu o lungime de 36 de metri, podea integral coborâtă, aer condiționat, capacitate de 322 de călători, wi-fi și sistem pentru transportul bicicletelor. Contractul, semnat în mai 2021 între Primăria Capitalei și Astra, este de aproape 850 de milioane de lei, fonduri europene nerambursabile.

Probleme cu tramvaiele sunt încă de acum patru ani. Municipalitatea a oferit contractul de licitație pentru vehicule unei companii din Turcia, în urma unui „aranjament” neconform girat de fostul edil Gabriela Firea, după cum a arătat Libertatea la vremea aceea. Astra a făcut contestație și a câștigat procesul, iar pentru că toate căile din instanță au fost epuizate, contractul de livrare a celor 100 de tramvaie a fost oferit companiei românești.

Pentru neregulile din derularea licitației, Primăria Capitalei a pierdut 84 de milioane de lei, corecții financiare reprezentând 10% din valoarea contractului, potrivit Economedia.

Tramvai Imperio produs de Astra Vagoane Arad

Un motor de 100 de kW în loc de cel de 120 kW

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a recunoscut la finalul lunii septembrie că întârzierea recepției a fost cauzată de faptul că între Astra și municipalitate nu s-au purtat discuții față în față care să lămurească problemele apărute.

„Primăria nu își permite să primească tramvaie care sunt sub parametrii tehnici pe care i-a cerut în caietul de sarcini și ofertați”, a spus atunci Nicușor Dan.

Edilul se referă la faptul că Astra Arad a înlocuit, în timpul fabricării, motorul pe care ar fi urmat să-l aibă inițial noile tramvaie, cu o putere de 120 de kW, cu unul care poate atinge o putere între 100 și 150 de kW, cel mai nou fabricat de compania germană Siemens. 

„Pe noi ne costă mai mult, dar e mult mai performant și mai economic”

„Beneficiarul spune că tramvaiul trebuie să care atâția pasageri, să alerge cu viteza asta. Iar fabricantul stabilește, în urma unor calcule, care sunt motoarele cele mai adecvate pentru acest tip de tramvai. Acum cinci ani, am considerat că motorul de 120 de kW corespunde nevoilor din București. Dar știința evoluează și noi ne-am reorientat”, explica Valer Blidar, șeful companiei Astra Vagoane Arad, săptămâna trecută într-o conferință de presă.

Contactat de Libertatea, Blidar a mărturisit că Astra a luat decizia de a monta altfel de motoare pe noile tramvaie fără să ceară aprobarea beneficiarului, adică a Primăriei Capitalei. Pentru că nu este nevoie, a subliniat el: stabilirea capacității motorului este în sarcina fabricantului, nu a beneficiarului.

Tramvaiul pe care l-am livrat la București este dotat cu boghiu Siemens, motor mult mai performant decât cel propus acum cinci ani. Pe noi ne costă mai mult, dar este și mai puternic, și mai economic.

Valer Blidar, Astra Vagoane Arad:

Avantajul economic al acestui nou motor, explică Blidar, este că la viteză normală, rămâne la o putere mică, adică are un consum mai mic. Dacă este necesar, la viteză îi crește puterea până la 150 de kW, a mai spus el.

„Noi am informat primăria, am informat și Autoritatea Feroviară Română, care omologhează tramvaiele, că vrem să punem alt motor, și după aceea am procedat”, a adăugat Blidar.

Valer Blidar. Foto: specialarad.ro

Cât de mult contează puterea motorului?

Tramvaiele din flota STB sunt dotate cu motoare de 120 de kW. Unele modele au câte două motoare, iar altele au câte patru – câte două pe primul și pe ultimul boghiu, adică pe acel cadru care susține roțile. Asta înseamnă o putere totală de 240 de kW sau de 480 de kW, după caz. La tramvaiele noi au fost montate patru motoare de câte 100 de kW.

„Aceste motoare funcționează toate simultan. Dacă se strică unul, niciun călător nu va simți diferența pentru că celelalte vor funcționa în continuare. Tramvaiul nu va merge mai încet. În circulație, nu se simte dacă motorul are 120 de kW sau 100 de kW”, a explicat pentru Libertatea un inginer din STB.

„Tramvaiele de la Astra, așa cum sunt ele acum, cu acest motor, sunt bune, nimeni nu contestă asta. Problema stă în documente. Ce a ieșit din fabrică nu corespunde cu ce au promis ei. Iar un judecător va sancționa asta”, adaugă inginerul.

Astra spune că puterea motorului nu era prevăzută în documente

Fabricantul de la Arad susține că în documentele pentru licitație nu a fost cerută o anumită putere a motorului. Au fost prevăzute doar niște caracteristici pe care vehiculele trebuie să le respecte, precum capacitatea de transport, de exemplu, ori sistemul de numărare a călătorilor.

O anumită putere a motorului nu apare, într-adevăr, în caietul de sarcini, cu toate că chiar primarul Nicușor Dan s-a exprimat luna trecută așa: „Cerința din caietul de sarcini și oferta Astra pe care noi o verificăm este ca motoarele să dezvolte o putere de 120 kW în condiții care să-i permită o durată de viață lungă”.

Ce apare, în schimb, ca obligație în caietul de sarcini este viteza maximă pe care trebuie să o poată atinge un tramvai, de 70 de kilometri pe oră, limitată la 50-55 de km/h. Tramvaiele din București circulă, în medie, cu 13 km/h, conform statisticilor STB.

Puterea de 120 de kW a motorului a fost indicată doar în oferta cu care a participat Astra la licitație, consultată de Libertatea. „Noi am propus asta pentru că asta aveam la acel moment. Acum avem acest tip de motor de la Siemens”, a spus Blidar pentru Libertatea.

Comisia de recepție va lua o decizie în „cel mult două săptămâni”

Comisia de recepție din Primăria Capitalei trebuie să decidă acum dacă va semna pentru tramvaiele livrate. Aceasta a avut deja câteva întâlniri și discuții, în care a analizat documentele puse la dispoziție de Astra pentru noul motor, conform informațiilor ziarului.

„Eu cred că membrii comisiei vor ajunge la o concluzie în cel mult două săptămâni”, a declarat directorul STB, Adrian Criț, pentru Libertatea.

Eu am verificat documentele și rezultă clar că e un motor care respectă cerințele. Ceea ce s-a montat pe tramvaie este conform specificațiilor din ofertă.

Adrian Criț, directorul STB:

Probleme și cu infrastructura: stațiile sunt prea mici

Chiar și cu tramvaiele recepționate, va mai dura ceva timp până când bucureștenii vor putea circula cu ele. Asta pentru că încă se lucrează la mărirea peroanelor.

Garniturile produse de Astra Arad au 36 de metri, cu mult mai mult decât cele aflate acum în circulație, care nu au mai mult de 27 de metri. Lungimea peroanelor variază între 28 și 90 de metri, în funcție de perioada în care au fost construite sau modernizate, potrivit unui răspuns STB la solicitarea Buletin de București.

Deși ar fi trebuit să fie gata în septembrie, când era programată și intrarea în circulație a tramvaielor Astra, lucrările de modernizare și lărgire a refugiilor de pe linia tramvaiului 41 au început abia în august, cu termen de șase luni.

Tramvaie Imperio din seria 2020-2021 produse de Astra Vagoane Arad la fel ca cele din București circulă deja de mai mult timp în Cluj-Napoca și Oradea.

Urmărește-ne pe Google News