Aceasta a declarat ca acestea vor fi amplasate lângă CET-uri, însă nu se știe exact unde, a mai spus Firea, citată de Hotnews.
Gabriela Firea a menţionat că în curând vor fi inaugurate şi cele 50 de staţii automatizate pentru colectarea deşeurilor, amplasate în cele şase sectoare, în baza unui proiect realizat de Green Group.
Pentru stabilirea locației incineratorului/incineratoarelor, capacitatea acestora și costuri urmează sa se facă un studiu de fezabilitate.
Luni, primarul general, Gabriela Firea, a avut, la sediul Municipalității, o întâlnire de lucru cu Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu și cu primarii de sector pentru a identifica soluții de dezvoltare a managementului integrat al deșeurilor în Municipiul București, precum și de implementare a unor sisteme unitare de valorificare energetică a acestora.
În conformitate cu Directivele Uniunii Europene şi legislaţia naţională transpusă, pentru deşeurile generate în municipiul Bucureşti trebuie să se atingă în anul 2020 o rată de reciclare de 50% şi creşterea acestei rate de reciclare până la 65% în anul 2035. În acest scop, s-a constituit un grup de lucru format din experți ai Municipalității, ai primarilor de sector precum și specialiști din Ministerul Mediului, care să identifice soluțiile optime pentru managementul integrat al deșeurilor și implementarea conceptului de economie circulara (zero deșeuri).
Potrivit datelor transmise de Primăria Capitalei, în perioada imediat următoare, se vor identifica cele mai bune tehnologii de valorificare energetică a deșeurilor, dar și zonele în care acestea vor fi amplasate, astfel încât să nu perturbe traficul rutier. De asemenea, s-a stabilit ca aceste instalații trebuie să fie poziționate în proximitatea CET-urilor, pentru ca agentul termic rezultat sa poată fi introdus în circuit fără costuri suplimentare.
În cadrul întâlnirii s-a convenit că investițiile care privesc valorificarea energetică a deșeurilor trebuie să fie corelate cu strategia termoenergetică a Bucureștiului precum și cu necesarul de agent termic de care are nevoie orașul.
În luna aprilie a acestui an urmează a fi finalizat Master planul pentru sistemul de management integrat al deșeurilor din Municipiul Bucureşti.
CITEȘTE ȘI:
RAPORT/Zece moduri în care Ministerul Sănătății și-a bătut joc de banii publici