În timp ce consilierii USR și PNL acuză Municipalitatea de încălcarea legii privind donarea de sânge, care este un act non-profit, primarul Gabriela Firea dă vina pe Guvern că nu a venit cu o soluție de stimulare a donării de plasmă pentru bolnavii cu coronavirus în stare gravă.
Proiectul, inițiat de Firea, a fost votat de majoritatea PSD-ALDE și prevede acordarea de vouchere de 1.000 de euro, echivalentul în lei, pentru achiziționarea de vitamine și alimente.
“Suntem singura țară care nu are un program național pentru donatorii de plasmă. Avem 60.000 de infectări la nivelul țării, peste 30.000 de persoane vindecate. Dar din cauza faptului că Guvernul nu s-a ocupat să stimuleze aceste donări, avem doar puțin peste 400 de persoane care au donat plasmă bolnavilor de COVID-19”, a declarat Gabriela Firea la începutul ședinței CGMB.
Edilul a spus că Municipalitatea va încerca întâi să-i convingă pe posibilii donatori să ajute bolnavii de COVID-19, iar cei 1.000 de euro vor fi acordați sub forma unor tichete de masă, ca un stimulent. Firea acuză Guvernul că nu a venit cu un program în acest sens.
În loc să aprecieze efortul PMB de a umple golul lăsat de Guvern, unii consilieri au acuzat deja că este mită electorală. Cum poate fi asta mită electorală? Cum poate fi numită mită electorală o investiție în sănătate?
Gabriela Firea, primarul Capitalei:
Opoziția
o acuză pe Firea că încalcă legea și că proiectul nu este doar
ilegal, ci și imoral, făcând discriminarea între donatorii de
plasmă, pentru că nu toți pot îndeplini condițiile de donare.
“Acest proiect este îmbrăcat într-o formă plăcută electoratului, dar este un proiect și ilegal, și imoral. Încalcă legea. Dacă se aprobă acest proiect, unii oameni își vor dori să se îmbolnăvească de COVID-19 ca să doneze plasmă. Iar cei care donează sânge vor vrea să facă asta doar dacă primesc și ei acești bani”, a atras atenția consilierul PNL, Cătălin Deaconescu.
La rândul său, consilierul general USR, Ana Ciceală, a indicat Legea 282/2005 privind donarea de sânge, care spune clar că asta se face benevol, nu contra cost.
“Nu puteți da un cuantum material fără să fiți în contradicție cu această lege, care prevede și contravenții. Pe partea de morală, într-adevăr, doamna primar are dreptate. Trebuie să ajutăm bolnavii de post-COVID. Dar asta trebuie să facă Guvernul și PMB respectând legea și etica”, a spus Ciceală.
Dacă condiționezi donarea de plasmă cu o sumă atât de mare nu faci decât să arunci în aer toate politicile publice. Donarea trebuie să se facă benevol.
Ana Ciceală, consilier general USR:
Directorul Centrului de Transfuzii Sanguine din București, Doina Goșa, a declarat pentru Libertatea că proiectul creează discriminare între donatori și mai mult decât atât, afectează siguranța transfuzională.