Banii pentru rechizite se acordă o dată în timpul anului școlar, se arată într-un proiect de hotărâre al Consiliului General al Muncipiului București, notează Mediafax.
„Beneficiarii sunt părinţii/reprezentanţii legali ai copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 şi 14 ani, încadraţi într-o formă de învăţământ publică sau privată, cu reşedinţa sau domiciliul stabil în Bucureşti de cel puţin şase luni. (…) Produsele care pot fi achiziţionate cu sprijinul financiar sunt: Cărţi pentru copii, rechizite şi papetării pentru copii”, se arată într-un proiect de hotărâre al Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
Astfel, elevii pot spriji un sprijin financiar dacă au un venit pe membru de familie mai mic de 1.900 de lei.
Cum se obțin banii pentru rechizite de la Primărie
Pentru a intra în posesia acestui ajutor, părinții trebuie să trimită o cerere, doar prin poștă, la adresa: strada Constantin Mille nr.10.
De asemenea, aceștia trebuie să locuiască în Bucureşti de cel puţin şase luni, iar copilul trebuie să fie înscris la o şcoală din Capitală.
Prin acest proiect, autoritățile își propun să prevină abandonul școlar. În expunerea de motive a proiectului se arată că 18,5 la sută din populaţia română cu vârstă preşcolară şi şcolară nu face parte din sistemul naţional de educaţie, notează sursa citată.
Potrivit statisticilor, 1,5 la sută dintre elevii din învăţământul primar şi gimnazial renunţă la şcoală, în vreme ce 7,9 la sută dintre persoanele înscrise în instituțiile postliceale părăsesc sistemul educațional.
România se află pe locul al treilea în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte abandonul şcolar. Vezi cum prevenim absenteismul de la ore și abandonul școlar.
În iunie, consilierii generali au aprobat un proiect ce visează acordarea de consultații stomatologice și aplicarea de aparate dentare gratuite pentru elevii din București. Proiectul este în valoare de 925.500 de lei și se va desfășura prin Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo- facială “Prof Dr. Dan Theodorescu”.
Citește și GSP: Ministrul sportului și-a angajat prietena de două ori la rând, ca să-i poată mări salariul în plin protest al oamenilor din sport!