Primăria Capitalei a pus marți în dezbatere publică cinci proiecte de hotărâre care vizează încheiarea activității pentru cinci instituții, transmite Agerpres.

Potrivit proiectelor, în termen de 60 de zile din momentul în care hotărârile intră în vigoare, instituțiile vizate își vor înceta activitatea și se vor desființa ca persoane juridice.

Este vorba despre:

  • Centrul de Protecţie a Plantelor
  • Centrul Metropolitan Ioan Dalles
  • Centrul Cultural Expo Arte
  • Centrul Cultural „Lumina”
  • Casa Artelor „Dinu Lipatti”

Desființarea acestor instituții a fost anunțată încă din 8 august de primarul general Nicușor Dan, care a spus că e nevoie de „reducerea risipei în administraţia publică”. Pe lista anunțată atunci de Nicușor Dan, se numărau însă și Centrul pentru Tineret și Centrul pentru Seniori.

Centrul pentru Tineret București, Centrul pentru Seniori București și Casa Artelor Dinu Lipatti au fost înființate în mandatul fostului primar general Gabriela Firea.

Motivele pentru care se vrea desființarea

În referatele de aprobare care însoţesc cele cinci proiecte este invocată situaţia economică dificilă, care impune economii, precum şi „optimizarea” cheltuielilor din bugetul local.

De asemenea, se menţionează că la nivelul unităţii administrativ-teritoriale există organisme care prestează servicii publice similare cu activitatea instituţiilor publice care urmează să fie desfiinţate.

Cu ce s-au ocupat cele cinci instituții până acum

Centrul de Protecţie a Plantelor „s-a remarcat prin susţinerea unui infim număr de acţiuni, raportat la nevoia de protecţie şi la cerinţele bucureştenilor, însă prin cheltuirea unor sume importante” din banul public destinate achiziţionării de materiale şi echipamente, potrivit Primăriei București.

Totodată, se argumentează că Centrul Metropolitan Ioan Dalles are ca atribuţie principală organizarea de cursuri de educaţie permanentă şi formare profesională, atribuţie care se regăseşte însă, pe alt subdomeniu, şi la Şcoala de Artă Bucureşti.

Centrul de Cultură Expo Arte are ca atribuţie principală desfăşurarea de activităţi în domeniul cultural-educativ, cu accent pe dezvoltarea artelor plastice şi vizuale, care se regăseşte şi la Centrul de Proiecte Culturale ARCUB.

Centrul Cultural Lumina are ca atribuţie principala promovarea excelenţei în cultură şi implementarea conceptului de cultură a comunităţilor, iar Casa Artelor „Dinu Lipatti” vizează desfăşurarea de activităţi de interes local, în principal în domeniul cultural-educativ, cu accent pe educaţia muzicală şi păstrarea tradiţiei muzicale, componistice, interpretative şi pedagogice construite de şcoala românească de profil de la Bucureşti.

Atribuțiile patrimoniului mobil al Centrului de Protecţie a Plantelor vor fi preluate de către ALPAB, iar ale Centrului Metropolitan de Educaţie şi Cultură Ioan Dalles de către Şcoala de Artă Bucureşti.

Patrimoniul mobil al Centrului Cultural Expo Arte, al Casei Artelor „Dinu Lipatti” şi al Centrului Cultural „Lumina” vor ajunge la ARCUB.

 
 

Urmărește-ne pe Google News