Într-o postare pe Facebook, primarul Devei, Florin Oancea, a anunțat că și fiica sa este infectată cu noul coronavirus, iar acum este la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, alături de el; soția și fiul au fost testați negativ, nefiind infectați.
Potrivit platformei ziare.com, viceprimarul Devei, Ferdinand Zoltan Pogocsan, a declarat, luni, că aproximativ 600 de angajați ai Primăriei și ai direcțiilor din subordine se află în izolare la domiciliu și au fost testați pentru COVID-19, iar primăria este închisă.
„Am lucrat de acasă. Numai la primărie sunt aproximativ 200 de angajați, plus 50-60 de oameni la Cadastru, 14 la Starea Civilă, vreo 40 la Taxe și Impozite, toate direcțiile din subordine, toți au avut legaturi cu cei doi (primarul și administratorul public n.red), inclusiv cu mine, la rândul lor. Am închis ca să nu punem în pericol sănătatea nimănui. Ca număr total sunt aproximativ 600 de persoane”, a declarat Ferdinand Zoltan Pogocsan, viceprimarul Devei, citat de ziare.com.
Decizia de suspendare a activității a fost luată de Comitetul Local pentru Situații de Urgență Deva, cu excepția Biroului de Situații de Urgență, care va fi deschis pentru asigurarea hranei pentru persoanele izolate la domiciliu.
Viceprimarul a mai menționat că în sediul primăriei vor fi făcute lucrări de dezinfecție.
Printre instituțiile din subordine care au fost închise se află Direcția de Impozite și Taxe Locale, unde plătile pentru impozite, amenzi și alte taxe se pot face online, Direcția Publică Locală de Evidența Persoanelor și Stare Civilă, Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat, Serviciul de Cadastru și Fond Funciar și Serviciul Programe Dezvoltare, precum și Directța de Asistență Socială.
Primarul Devei, Florin Oancea, și administratorul public Adrian David Nicolae au fost confirmați pozitiv la testul pentru coronavirus (COVID-19), după ce au mers la reuniunea Biroului Politic Național (BNP) a PNL la care a participat și senatorul Vergil Chițac, primul politician român confirmat pozitiv cu noul coronavirus COVID-19.
Reuniunea BNP a PNL a avut loc luni, 9 martie.
Mai multe detalii aici.
Cum se apără senatorul Vergil Chițac aici.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro