Printre clădirile demolate pentru a face loc noului stadion se numără secția de box a Clubului Sportiv Municipal Sibiu. Aceasta a dispărut odată cu demolarea fostei peluze, în condițiile în care legislația românească interzice acest lucru fără construirea altei baze sportive în loc, scrie Turnul Sfatului.
Afectat de noul stadion este și Hotel Sport, care aparține Ministerului Sportului și aflat în administrarea Direcției Județene pentru Tineret Sibiu (DJTS). DJTS solicitase Ministerului Sportului, în vederea modernizării hotelului, un milion de lei, însă situația s-a complicat după ce clădirea de care era lipită construcția din proprietatea ministerului a fost demolată, pentru a face loc stadionului.
Sunt două dintre motivele pentru care Inspectoratul de Stat în Construcții, Instituția Prefectului Sibiu și Ministerul Tineretului și Sportului au dat în judecată Primăria Sibiu și Consiliul local.
Inspectoratul de stat în Construcții a intervenit în proces pentru că autoritățile au demolat imobile pe care nu le avea în proprietate.
Primăria Sibiu dă asigurări că aceste procese nu vor întârzia omologarea și darea în funcțiune a noului stadion.
Foto: captură YouTube
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro