Luna viitoare, Primăria Târgu Jiu va organiza Nunta de Aur pentru pensionarii care au mai mult de 50 de ani de căsătorie, scrie Impact în Gorj. „Nunta de Aur” este o tradiție organizată de Dragobete încă din anul 2004, în urbea gorjeană.

Consiliul Local a aprobat, luni, alocarea sumei de 78.060 lei (cu TVA inclus) pentru desfășurarea evenimentului. Anul trecut, 79 de cupluri din Târgu-Jiu au fost celebrate. În acest an va avea loc o slujbă religioasă pentru reînnoirea jurămintelor de iubire şi credinţă, la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Târgu-Jiu.

Totodată, cuplurile vor participa la o masă festivă şi vor fi primi un premiu în valoare de 500 de lei.

Primăria din Târgu Jiu alocă bani pentru nunți de aur. Elevii n-au mai primit burse de șapte ani consecutiv

În tot acest timp, elevii cu rezultate bune la învăţătură nu şi-au primele bursele de merit de șapte ani consecutiv. Motivul invocat de autorități este că nu sunt bani la buget.

De la apariţia legii, în 2011, şcolarii şi liceenii cu medii de peste 8,50 nu au primit niciodată aceste burse. Potrivit Pandurul.ro, Primăria Târgu Jiu a explicat că nu există fonduri deoarece numărul elevilor cu rezultate mari este prea mare.

Anul trecut, înainte de sărbătorile de iarnă, aceeași municipalitate din Târgu Jiu a stârnit controverse, după ce a achițizionat un brad de Crăciun în valoare de 100.000 de euro.

Urmărește-ne pe Google News