La o zi după ce a anunțat că va depune plângere penală împotriva directorului și directorului adjunct de la Șincai, Primăria Sectorului 4 insistă ca liceul să intre în scenariul roșu. În noul comunicat, instituția lui Băluță nu mai amintește de nicio plângere, însă continuă disputa privind numărul cazurilor de COVID.

Astfel, PS4 susține că ieri, 1 octombrie, a apărut „suspiciunea existenței unui alt caz”, iar trei sunt deja infectați. În plus, reprezentanții primăriei acuză liceul de „reticență de a declara în timp real toate cazurile de COVID-19”.

Situația este negată de cadrele didactice, care spun că, în prezent, un singur elev este confirmat cu virusul, iar acesta nu a mai fost la școală. În ceea ce privește elevul suspect, „astăzi a venit rezultatul negativ”, a declarat Silvia Muștoiu, profesor de matematică și membru în consiliul de administrație al școlii.

La rândul său, inspectorul școlar general adjunct Maria Manea afirmă că școala nu este în situația în care trebuie să fie închisă. 

„Noi am fost informați despre situație. DSP București a hotărât că școala nu e de scenariul roșu”, a spus Maria Manea, inspector în cadrul ISMB.

Dispută pe gradul de risc seismic al clădirii

Al doilea argument pentru închiderea școlii invocat de PS4 este legat de starea precară a clădirii. 

„Clădirea, monument istoric, a fost expertizată și încadrată în clasa de risc seismic 2, ceea ce înseamnă că fiecare zi în plus petrecută de elevi și de personalul didactic în interiorul acesteia reprezintă un risc la adresa securității și integrității fizice a persoanelor”, afirmă PS4. 

În comunicat scrie că lucrările ar fi putut să înceapă în urmă cu o lună, dar acest lucru nu a fost posibil deoarece conducerea liceului a refuzat „eliberarea și predarae amplasamentului”. 

În replică, Silvia Mușătoiu spune că expertiza este de fapt un studiu comandat de primărie care conține contradicții în ceea ce privește gradul de risc seismic al școlii. 

„Din documentul pe care ni le-au arătat riscul seismic e undeva la gradul 3, iar în altă parte era 2. Și atunci am zis ca firma să vadă care e de fapt riscul seismic”, a spus profesoara.

Urmărește-ne pe Google News