Proiectul prevede montarea a 47,5 kilometri liniari de gard metalic galvanizat, dintre care un kilometru și jumătate va fi multicolor. Înălțimea gardurilor va fi de 1,2 m sau 1,8 m, „în funcție de necesitățile din teren”, însă nu se precizează exact zonele în care aceste garduri vor fi ridicate.
Achiziția în valoare de aproximativ cinci milioane de euro (TVA inclus) este motivată prin „îmbunătățirea calității și eficientizarea serviciilor publice furnizate de administrația publică locală”, conform referatului de aprobare. Durata acordului-cadru este de un an și jumătate (18 luni), însă aceasta poate fi prelungită prin acordul părților, potrivit proiectului de hotărâre.
Inițiat de primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, proiectul are denumirea de „Lucrări de împrejmuire cu gard metalic galvanizat tratat anticoroziv prin zincare” și în 19 decembrie a fost respins cu 9 voturi împotrivă, 11 voturi pentru, 5 abțineri și un vot neexprimat până la expirarea timpului.
Au fost aduse atunci mai multe obiecții proiectului inițiat de primar, printre care faptul că anunțul prin care Algorithm Construcții S3 SRL își exprimă intenția de a participa la procedura de atribuire a fost înregistrat la cabinetul primarului în data de 6 decembrie. Ulterior, în data de 8 decembrie, a fost adăugat acordul-cadru aferent „Lucrărilor de împrejmuire cu gard metalic galvanizat tratat anticoroziv prin zincare” în Strategia Anuală de Achiziții Publice (SAAP) pe anul 2023.
În același timp, proiectul nu a fost supus dezbaterii, fiind aprobat „în orb” pe WhatsApp, iar argumentul cel mai des invocat în discuțiile de pe WhatsApp a fost că există oameni și animale ce își fac nevoile pe spațiul verde al sectorului.
Cei care s-au opus ridicării de garduri de 5 milioane de euro în sector au mai spus că proiectul are o utilitate publică scăzută și că există alternative ecologice și mai plăcute din punct de vedere vizual pentru a împrejmui spațiile verzi din Sectorul 3.
În fine, în aceeași ședință s-a mai spus că Algorithm Construcții S3 nu are resursele necesare,echipamente, specialiști, producerii gardurilor galvanizate, fiind doar o interfață între primărie și piață. Obiecțiile au fost exprimate de doi dintre consilierii locali ai sectorului și un cetățean prezent la ședintă.
Societatea Algortihm Construcții S3 a fost înființată în 2017, de către Societatea Algorithm Residential S3, conform informațiilor de pe site, cu scopul de a reabilita Hala Laminor. Ambele companii se aflată în subordinea primăriei Sectorului 3. De atunci, Primăria Sectorului 3 a majorat constant capitalul social al societății.
În 2022, SC Algorithm Construcții S3 a fost singura invitată să depună o ofertă pentru proiectul de construire a două pasaje rutiere subterane și unul pietonal pe Șoseaua Mihai Bravu, proiect în valoare de 378 de milioane de lei, cu TVA. Tot în 2022, Primăria Sectorului 3 a cumpărat de la aceeași societate borduri, jardiniere și alte elemente din beton prefabricat în valoare de peste 15 milioane lei, potrivit Hotnews.
Președinte al Consiliului de Administrație al societății este Radu Alin Panait, un apropriat al primarului Negoiță, care este, conform CV-ului, expert în achiziții publice. Panait era președinte al CA al Societății SC Algorithm Residential S3 când a avut loc accidentul de muncă cu 2 morți la șantierul de la Biblioteca Națională, din 2 august 2021, în cadrul unor lucrări pe care compania municipală le executa fără a avea autorizație de construcție emisă în prealabil.
La doar o lună jumătate după incidentul de pe șantierul de la Biblioteca Națională, a fost numit consilier în cadrul Compartimentului Cabinet Primar.