Potrivit sursei mai sus citate, ACCC Bihor a înaintat o acțiune în instanță pe 29 octombrie, prin care solicită suspendarea și anularea deciziei de introducere a noului sens giratoriu. Proiectul a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Local (HCL) 802/2024 și implică demolarea unor construcții din zonă.

ACCC Bihor susține că decizia nu a fost luată regulamentar și că Primăria Oradea nu a finalizat studiile aferente pentru o modificare de așa amploare, ținând cont că este vorba de o modificare în centrul istoric al urbei.

În plângerea înaintată, ACCC Bihor invocă lipsa unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) actualizat pentru această zonă, care ar trebui să țină cont de impactul proiectului asupra perimetrului stradal și vegetației.

Proiectul include, de asemenea, eliminarea unor arbori din zonă în așa fel încât strada Tudor Vladimirescu să aibă trei benzi de circulație. Totodată, ACCC Bihor a amintit și de lipsa unui studiu de trafic care să arate nevoia unui sens giratoriu în zonă.

Google News Urmărește-ne pe Google News