Unitatea de învățământ va fi construită pe strada Tompa Mihály, din Nufărul, care s-a dezvoltat în ultimii ani și a devenit unul dintre cele mai importante cartiere orădene, cu numeroase centre comerciale, hypermarketuri și supermarketuri.
„Având în vedere dezvoltarea imobiliară a zonei Nufărul și a cartierului învecinat Grigorescu, Primăria Oradea va construi o școală modernă pe strada Tompa Mihály nr. 36, care va dispune de 50 de săli de clasă și va deservi aproximativ 1.250 de elevi”, a anunțat Primăria.
Licitația organizată de primărie pornește de la o valoare estimată a lucrărilor de 139 de milioane de lei fără TVA (aproape 28 de milioane de euro), iar termenul-limită pentru depunerea ofertelor în SICAP (catalogul electronic) este 31 ianuarie 2025, ora 15.00.
Primăria speră că va finanța lucrările prin fonduri europene, un proiect în acest sens fiind în evaluare la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest.
Viitoarea școală va avea două corpuri de clădire. Unul va fi destinat sălilor de clasă și activităților administrative, cu o suprafață construită de 3.400 mp și un regim de înălțime cu demisol parțial, parter, două etaje și etaj 3 parțial, și va include, pe lângă cele 50 de clase, laboratoare, o bibliotecă, o sală profesorală și spații administrative.
Sală de sport și bazin de înot
Corpul B, destinat activităților sportive și festivităților, va avea o suprafață construită de 1.172 mp, parter și două etaje, și va include un bazin de înot cu tribună, o sală de sport, vestiare, o sală de aerobic și alte spații auxiliare.
În jurul celor două clădiri vor fi amenajate terenuri de sport, unde elevii vor putea juca baschet și minifotbal, dar și mese pentru tenis de masă.
Proiectul mai include amenajarea a 52 de locuri pentru autoturisme, o alveolă pentru 4 mașini și un autocar școlar și 16 locuri pentru biciclete.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro