„Din păcate, pentru luna ianuarie suntem nevoiți să achităm circa un milion de lei pentru energia electrică, deși am luat toate măsurile posibile pentru a limita factura, respectiv modificarea programului de funcționare a iluminatului public, decuplarea iluminatului de sărbători mai repede decât era preconizat, reducerea consumului de energie electrică la instituțiile din subordinea Primăriei Municipiului Petroșani”, a declarat edilul Tiberiu Iacob Ridzi.

Factura este de cinci ori mai mare decât cea în lunile precedente, după ce fostul furnizor de ener­gie pentru ilumi­na­tul public a de­nun­țat unilateral con­trac­tul, din cauză că tariful convenit (de 600 lei/MWh) nu mai era sustenabil pe piața de energie liberalizată.

„În a­ceste condiții, am fost nevoiți, conform re­gle­men­tărilor legale, să achi­ziționăm energie elec­trică de la un Furnizor de Ultimă Instanță (FUI), la un tarif sufocant pen­tru bugetul local, de 3.300 de lei/MWh. Practic, am fost obligați să con­trac­tăm și să achităm un tarif de 5 ori mai mare de cât plăteam pe ultimul contract”, a precizat Tiberiu Iacob Ridzi.

„Primăria muni­ci­piului Petroșani a făcut toate eforturile pentru a putea funcționa în aceste condiții de-a dreptul dra­matice și de a menține iluminatul public, astfel încât locuitorii municipiului Petroșani să nu aibă de suferit din cauza prețurilor sufocante per­cepute de fur­nizorii de energie electric”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi.

Nicușor Dan îi cere premierului interimar să trimită Corpul de Control la Salina Praid: „Să stabilească vinovații”
Recomandări
Nicușor Dan îi cere premierului interimar să trimită Corpul de Control la Salina Praid: „Să stabilească vinovații”

Primăria Petroșani a reușit, marți, să obțină pe Bursa Română de Mărfuri cel mai mic preț înregistrat de la începutul anului, de 990 lei/MWh, în urma unei proceduri de achiziție la care au participat trei ofertanți. 

FOTO: Primăria Municipiului Petroșani – Facebook


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.