„Potrivit raportului Poliţiei Locale Sector 6, de la începutul anului şi până în prezent, din cele 83 de sesizări trimise către ASPA pentru ridicarea câinilor identificaţi, prinzătorii au sosit doar la 7 dintre ele. Astăzi, la locul tragediei, la ora 9.00, pe câmp erau încă maidanezi. Poliţiştii locali din sectorul 6 i-au fotografiat şi au sesizat ASPA prin dispecerat”, a informat primăria condusă de Ciprian Ciucu, marți, 24 ianuarie.

Primăria Sector 6 a precizat că, azi dimineață, doar un câine a fost capturat de către prinzători, iar zilele trecute au fost prinşi alţi 5.

Instituția mai spune că, din 2019, ASPA avea la dispoziție trei ani să organizeze recensământul câinilor fără stăpân, care era obligatoriu să fie gata în 2022, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult, purtătorul de cuvânt al ASPA, Cătălina Trănescu, a declarat pe 22 ianuarie, la Euronews, că în București nu a fost demarat un astfel de recensământ.

Precizările primăriei conduse de Ciprian Ciucu au venit după ce ASPA a transmis luni, 23 ianuarie, că în 2022 a capturat de pe raza municipiului Bucureşti aproximativ 1700 de câini, cei mai mulţi fiind găsiți pe raza sectorului 6, adică 381. Totodată, ASPA a susținut că a fost împiedicată în septembrie 2022, de Poliția Locală Sector 6, să adune câinii de lângă Lacul Morii.

Femeie ucisă de câini lângă Lacul Morii, autoritățile pasează responsabilitatea

Ana Oros Daraban, în vârstă de 43 de ani, a murit pe 21 ianuarie, după ce a fost atacată de câini, în timp ce alerga în apropiere de Lacul Morii. Femeia mai fusese atacată de câini, în aceeași zonă, în aprilie 2022.

Primul a reacționat Ciprian Ciucu, în după-amiaza zilei de 22 ianuarie. El a susținut că „nu mă spăl pe mâini” după „moartea tragică, în condiții înfiorătoare, a Anei Oros Daraban” și a criticat Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor și pe edilul general Nicușor Dan, pe care l-a acuzat că este principalul responsabil, având în vedere că ASPA este în subordinea sa.

O zi mai târziu a reacționat și primarul general al Capitalei, Nicușor Dan. El a transmis că este vorba despre „o responsabilitate comună a mai multor instituții, unele în subordinea PMB” și a anunțat că „cine a greșit va plăti”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News