Maidanezii din Bucureşti care o să fie aduşi la Butimanu vor fi vaccinaţi şi sterilizaţi, iar apoi ”cazaţi” în cele 116 cuşti, care vor adăposti 600 de câini.
Adăpostul va avea, confom legilor în vigoare, o sală de operaţii, un cabinet medical, un corp de clădire destinat birourilor administrative, dar şi o platformă de acces pentru autovehicule.
”Valoarea proiectului este de 2,5 milioane de lei. Mai deţinem un astfel de adăpost în comuna Cernica, dar acolo nu mai sunt locuri şi aşa s-a luat decizia construirii adăpostului de la Botimanu, despre care credem că până la sfârşitul anului, va fi construit”, ne-a declarat Cecilia Nicolicescu, directorul Centrului Teritorial Veterinar al sectorului 2.

 
 

Urmărește-ne pe Google News