Concret, este vorba despre contracte încheiate de primar cu asocieri conduse de companiile Construcții Erbașu și Palex Construcții.

Proiectul de reabilitare era finanțat în proporție de 48% din fonduri europene, din Programul Operațional Regional (POR), precum și din bani de la bugetul național și din bugetul primăriei.

Trei asocieri de firme au câștigat, la finalul lui 2015, licitația cu o valoare estimată la peste 144 de milioane de euro, arată datele din SEAP, iar două dintre asocieri erau conduse de Construcții Erbașu și Palex Construcții Instalații.

Potrivit Context.ro, în cursul auditului de operațiuni făcut de Autoritatea de Audit din cadrul Curții de Conturi, prin care se verifică legalitatea cheltuielilor solicitate la rambursare Comisiei Europene, s-au descoperit „indicatori de fraudă”.

„Primăria lui Negoiță a încălcat legislaţia privind achizițiile publice și a făcut plăți de milioane de euro pentru lucrări și materiale fictive, arată documentele”, conform publicației citate, iar, în acest context, Autoritatea de Audit a stabilit o corecție de un sfert din valoarea acordului cadru şi a tuturor contractelor subsecvente analizate, sumă care trebuia să fie exclusă de la finanţarea din fonduri europene.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Sursa citată precizează că, de obicei, beneficiarul este cel care suportă corecția financiară, în acest caz fiind vorba despre Primăria Sectorului 3. Există însă o ordonanță de urgență din 2022, prin care este permis ca aceste corecții din contracte finanțate prin POR să fie suportate de la bugetul de stat, dar nu este clar cum s-a întâmplat în această situație.

Conform auditorilor, cele două asocieri de firme și-au creat un avantaj în timpul procedurii de atribuire, adică, de exemplu, au făcut oferte cu prețuri mici pentru placarea a peste 1,6 milioane mp de pereţi exteriori și oferte cu prețuri mari pentru cantități mici de schelă. Ofertele au fost acceptate. Cum schelele nu erau suficiente, cantitățile au fost crescute prin semnarea de contracte subsecvente, care au ajuns să reprezinte mai mult de 20% din cheltuielile de reabilitare, au mai constatat auditorii.

Autoritatea de Audit a mai precizat că sumele decontate pentru demontarea și remontarea aparatelor de aer condiționat au fost nejustificate, prețurile fiind foarte mari.

Concret, pentru reabilitarea unui bloc s-au decontat 142.000 de lei pentru 75 de aparate de aer condiționat, sumă obținută prin faptul că „pentru fiecare aparat demontat și remontat cantitățile de materiale decontate de primărie au fost egale cu greutatea aparatelor”, notează Context.ro.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

În urma examinării cheltuielilor din perioada 2017-2018, auditorii au stabilit o corecție de peste 2,3 milioane de euro, 25% din valoarea acordului-cadru și a contractelor subsecvente analizate, unde au fost găsite nereguli. Iar după verificările cheltuielilor din 2018-2019, s-a cerut o corecție de peste 2,7 milioane de euro.

„Cheltuielile neeligibile identificate de auditori în cele două rapoarte, adică valoarea materialelor care nu se regăsesc în lucrările executate de cele două asocieri de companii, dar pe care primăria le-a deconectat, însumează 6,5 milioane de euro”, precizează publicația citată.

Autoritatea de Audit a sesizat Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF), care a transmis, într-un răspuns pentru Context.ro, că „nu a constatat indicii privind săvârșirea unor fapte de natură penală care să afecteze interesele financiare ale Uniunii Europene în România”.

Publicația citată precizează că primarul Robert Negoiță și companiile Construcții Erbașu și Palex Construcții Instalații nu au răspuns solicitărilor de a oferi un punct de vedere până la publicarea articolului.

Articolul complet poate fi citit pe Context.ro.

Foto: Hepta

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (5)

musatm000   •   07.06.2024, 20:33

Haideti sa nu mai spunem coruptie ci hotie...pentru acest hot public nu sunt legi in tara asta si nici legiuitori ! Acest individ este mana in mana cu Ciolacu si Firea si cutoti ce au parjolit Bucurestiul ultimilor trei ani,o sa-l mai votati?

Cetatean01   •   06.06.2024, 16:14

Nu primăria, PRIMARUL NEGOITA..SI CEI CARE L SUSTIN..JUDECATORI, SRI, etc

Viorel67   •   06.06.2024, 15:01

Daca nu fura *** asta oare mai rezista in partidul *** renumiți in lume??Pentru PSD cine nu fura nu este un bun gospodar 'primar".

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI