Practic, spațiul verde s-a restrâns cu câțiva metri, făcând loc unui nou trotuar, în timp ce vechiul trotuar a fost desființat și transformat în parcare.

Asta, în condițiile în care Bucureștiul duce o lipsă acută de spațiu verde, care oricum s-a înjumătățit față de 1990, după cum a scris recent Libertatea.

Arbori cimentați

Ideea controversată a primarului Negoiță, care i-a adus porecla de “betoniță”, nu este nouă. Astfel de lucrări au fost făcute deja pe marile bulevarde din sectorul 3 și pe străzile principale, precum bd. Camil Ressu și bd. Nicolae Grigorescu sau strada Barajul Rovinari, în ultimii doi ani.

Primăria Sectorului 3 betonează spațiul verde. Negoiță: “Este o reorganizare urbanistică. Pământul și iarba nu sunt spațiu verde”
Strada Jean Steriadi din Sectorul 3

Aici, copacii au fost lăsați în pământ, însă pavelele au fost montate în jurul lor pentru amenajarea noilor alei, foarte aproape de trunchiuri. În aceste condiții, este posibil ca acești arbori să se usuce în următorii ani, pentru că apa nu va mai ajunge la rădăcini.

Pe același model s-au reorganizat și trotuarele de pe străduțele adiacente. Arborii nu au fost scoși din pământ, dar de ei au fost lipite bordurile și dalele.

Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea
Recomandări
Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea

Trotuare paralele

Pe Aleea Fetești, de exemplu, lucrările abia au început. Un cititor Libertatea ne-a transmis câteva fotografii cu reamenajările făcute de angajații primăriei. Aici, gardurile care delimitau spațiul verde al blocurilor au fost înlăturate și se lucrează la noua alee, paralelă cu cea veche, fiind montate deja niște borduri înalte.

Primăria Sectorului 3 betonează spațiul verde. Negoiță: “Este o reorganizare urbanistică. Pământul și iarba nu sunt spațiu verde”
Aleea Fetești, Sectorul 3

Această construcție este total inutilă, având în vedere că există un trotuar practicabil, neblocat de mașini, și o parcare în această zonă. Distrugerea unui spațiu verde este cel puțin contradictorie, dacă nu chiar o sfidare la adresa plătitorilor de taxe, a locatarilor care nu vor mai putea avea o barieră de copaci între locuință și praful, zgomotul străzii.

Locuitor al sectorului 3:

“Iarba nu reprezintă spațiu verde”

Contactat de Libertatea, primarul sectorului 3 Robert Negoiță a declarat că lucrările de amenajare a unor noi alei prin mijlocul grădinilor blocurilor fac parte dintr-un amplu proces de reorganizare urbanistică, pentru că multe zone din sector fie nu au deloc trotuare, fie acestea sunt invadate de mașini.

Primele clipe ale dezastrului din Spania. Șoferii din Valencia așteptau liniștiți la semafor | VIDEO
Recomandări
Primele clipe ale dezastrului din Spania. Șoferii din Valencia așteptau liniștiți la semafor | VIDEO

În opinia sa, “pământul și iarba nu reprezintă spațiu verde, doar copacii reprezintă spațiu verde”.

Voi, la Libertatea, îmi căutați mereu nod în papură. Vă spun, nu tăiem din spațiul verde, ci montăm o alee permeabilă, care permite apei să ajungă la rădăcinile copacilor. Aceste pavele nu costă mai mult decât asfaltul, dar partea pietonală ar trebui să arate diferit de partea carosabilă, acest concept este folosit de marile orașe europene, ne-am documentat.

Primarul sectorului 3, Robert Negoiță:

Pavelele colorate care traversează strada

În unele zone din sectorul 3, noile dale de piatră fac legătura între trotuare, trecând practic pe șosea, ca în imaginea de mai jos.

Primăria Sectorului 3 betonează spațiul verde. Negoiță: “Este o reorganizare urbanistică. Pământul și iarba nu sunt spațiu verde”
Pavelele colorate înlocuiesc trecerea de pietoni, pe strada Jean Steriadi

Explicația lui Negoiță este că aceste dale înlocuiesc trecerea de pietoni, care ar trebui refăcută anual pentru că vopseaua se șterge. “E mult mai eficient să avem aceste dale, de ce să tot refac dungile an de an?”.

Negoiță: “Cei care v-au scris fac parte din acele 10 procente din sondajul nostru care nu sunt mulțumiți de reamanejare”

Edilul din sectorul 3 invocă un sondaj realizat de primărie, pe care însă nu a dorit să-l facă public, potrivit căruia cei mai mulți cetățeni care locuiesc în sectorul 3 sunt mulțumiți de schimbările din sectorul în care locuiesc, lucrări pe care le consideră absolut necesare.

Alexandr Stoianoglo, candidatul prorus la președinția Moldovei, sponsorizat cu bani din România. Afaceristul care i-a plătit o vacanță de lux
Recomandări
Alexandr Stoianoglo, candidatul prorus la președinția Moldovei, sponsorizat cu bani din România. Afaceristul care i-a plătit o vacanță de lux

“80 la sută din respondenți laudă schimbările, 10 au zis că nu răspund, iar 10 la sută sunt nemulțumiți. USR-iști care sunt tot timpul împotrivă. Aceia v-au scris”, a declarat Negoiță.

70e5e738-66d5-4d24-8f42-eb7f81491822Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
Știrileprotv.ro
Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Minerva anunță zodiile care își schimbă viața pe final de an. Au noroc uriaș de bani și nimic nu le stă în cale
FANATIK.RO
Minerva anunță zodiile care își schimbă viața pe final de an. Au noroc uriaș de bani și nimic nu le stă în cale
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
GSP.RO
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
Alina Bădic anunță vorbele de care trebuie să vă feriți toată viața. Pot avea puterea unui blestem
FANATIK.RO
Alina Bădic anunță vorbele de care trebuie să vă feriți toată viața. Pot avea puterea unui blestem
Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Unica.ro
Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Observatornews.ro
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor
HOROSCOP
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI