În octombrie, Primăria Sectorului 3 a depus tone de gunoaie și resturi de materiale de construcții pe un teren de la marginea Bucureștiului, pe strada Lunca Corbului, în zona Nicolae Teclu, între Pallady și cheiul Dâmboviței. Au fost transportate acolo de mașinile societăților primăriei, în special cele de la Algorithm Construcții S3.

Gunoaiele depuse de Primăria Sectorului 3. Foto: Vlad Chirea / Libertatea

Deșeurile erau tocate chiar acolo și apoi duse într-o locație a Direcției de Salubritate a Sectorului 3.

Primăria spune că poate să colecteze deșeuri oriunde în sectorul 3

Pentru că nu deține documente legale în sensul ăsta, Direcția a fost amendată de Garda de Mediu cu 60.000 de lei, după cum a scris Libertatea la începutul lunii. Garda de Mediu a impus, de asemenea, primăriei să strângă gunoaiele și să elibereze terenul în termen de 30 de zile. Care ar urma să se încheie la sfârșitul lunii.

Primăria Sectorului 3 se apără însă și spune, într-un răspuns la solicitarea Libertatea, că are încă din 2018 autorizație de mediu pentru a colecta deșeuri atât la sediul Direcției de Salubritate, cât și oriunde pe teritoriul sectorului 3.

Autorizația a fost reînnoită în 19 octombrie anul acesta și include și diverse activități agricole, precum și tăierea, tocarea și rindeluirea lemnului, se mai arată în răspuns.

Vor să conteste amenda

Instituția condusă de Robert Negoiță afirmă că va plăti din bugetul local jumătate din minimul amenzii, adică 15.000 de lei, dar va „analiza motivele care au stat la baza aplicării acesteia în vederea formulării unei plângeri contravenționale la instanțele judecătorești competente, dacă se impune”.

Robert Negoiță. Foto: Agerpres

Terenul de aproape 11.700 de metri pătrați pe care au fost depozitate gunoaiele este deținut de BIL Giulești Proprietăți SA, potrivit documentelor consultate de Libertatea la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

BIL Giulești Proprietăți are mai multe terenuri în zonă, iar în 2015 a vândut suedezilor de la IKEA parcela pe care acum este construit magazinul de mobilă de la Pallady. Acționarul majoritar al BIL Giulești este consorțiul Broadhurst Investments Limited, care la rândul său face parte din grupul american NCH, prezent în România dinainte de anul 2000 și care deține pachete de acțiuni în companii precum Vel Pitar, Unirea Shopping Center, Cocor București sau Asirom. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News