Din cauza vântului puternic precum şi a lipsei amenajărilor de pe terasamente, odată cu primele ninsori viscolite, zăpada de pe câmp se aduna în troiene pe carosabil.

Mai mult, munca drumarilor părea în zadar, aceştia fiind nevoiţi să repete la nesfârşit operaţiunile de deszăpezire, ca să înlăture blocajele repetate din trafic.

Cu ajutorul parazăpezilor montate, riscul ca Șoseaua Berceni să se blocheze din cauza viscolului va scădea simțitor.

Până acum, elementele de protecție, fabricate dintr-un material textil, rezistent la condiții meteo nefavorabile,  au fost amplasate pe o distanță de 800 de metri, în câmp deschis, între IMGB și Șoseaua de Centură, urmând ca la sfârșitul iernii să fie demontate și depozitate corespunzător.

“Dacă această măsură va da roade, s-ar putea monta parazăpezi și pe porțiuni ale altor artere, aflate tot spre ieșirea din București și tot în câmp deschis. Este vorba despre Șoseaua Giurgiului, la ieșirea spre Jilava și despre Șoseaua Olteniței, segmentul către Târgul Vitan”, a declarat Marian Goleac, directorul general al S.C. ADP (Administrația Domeniului Public – n.r.) 4 S.A., societatea care va gestiona anul acesta deszăpezirea în Sectorul 4 al capitalei.

Primăria Sectorului 4 a prezentat, recent, utilajele de care dispune pentru acțiunile de deszăpezire.

Astfel, un număr de 160 de utilaje sunt pregătite să intervină la îndepărtarea mecanizată a zăpezii de pe străzi și de pe bulevarde.

Totodată, peste 450 de muncitori vor acționa, în trei schimburi, la îndepărtarea zăpezii de pe trotuare, din zona de acces în instituțiile publice, școli, spitale precum și din cea a stațiilor mijloacelor de transport în comun.

Iarna trecută,o maşină de topit zăpada, prototip românesc, a intrat în teste în sectorul 4! (VIDEO)

Și Primăria Capitalei este pregătită pentru iarna din 2017. Și PMB a achiziționat utilaje de topit zăpada.

Totuși… Atenție, șoferi! Specialiștii spun că iarna aceasta se va face o deszăpezire…periculoasă: autoritățile vor folosi sare fără nisip!

FOTO – Arhivă


CITEȘTE ȘI… Cum se apără mama băiețelului terorizat de unchiul său deghizat în Moș Nicolae

Colegii polițistului lovit cu sabia de interlop: ”I-a crăpat capul ca unui pepene!”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News