Nu mai puțin de 1.300 autoturisme abandonate pe domeniul public și privat al statului au fost ridicate în 2017 de echipele Primăriei Sectorului 4 și ale Poliției Locale Sector 4. Alte 800 de autovehicule în stare avansată de degradare, care blochează ilegal domeniul public, urmează să fie ridicate.
La ce tertipuri apelează proprietarii
Potrivit polițiștilor locali Sector 4, procedura de ridicare a rablelor nu este atât de simplă pe cât pare la prima vedere, din cauza unor șoferi care se folosesc de anumite tertipuri pentru a îi fenta pe oamenii legii. Un exemplu ar fi acela că, atunci când un șofer găsește somația lipită în parbrizul mașinii, în loc să elibereze domeniul public scoate numerele de înmatriculare să pară fără proprietar. Iar de aici începe greul pentru oamenii legii, care au fost nevoiți de nenumărate ori să ia procedura de la capăt.
Care este procedura pentru ridicarea unei mașini abandonate
Pentru ridicarea unei mașini abandonate, oamenii legii trebuie să aștepte chiar și un an. Înainte de toate, proprietarului autoturismului i se afișează o somație pe parbrizul mașinii prin care este informat că trebuie să elibereze domeniul public, în cel mult 10 zile. În cazul în care acesta nu se conformează, polițiștii locali încep procedura de identificare a proprietarului și îl somează la adresa de domiciliu printr-o scrisoare ca în termen de 5 zile să își ridice bunul abandonat. După ce se scurge și acest termen, administrația poate ridica autovehiculul, dar doar dacă nu au primit niciun răspuns de la proprietar.
În cazul în care proprietarul dorește ulterior recuperarea vehiculului acesta o va putea lua acasă numai după ce plătește o taxă cu titlu de amendă de 2.000 de lei.
CITEȘTE ȘI:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro