• Administraţia Sectorului 5 a lansat o licitaţie pentru servicii de pază, pentru 4 ani, pentru toate şcolile, spaţiile de joacă şi parcurile din sector.

  • Poliţia Locală are în atribuţii paza acestor obiective, însă instituţia nu se mai ocupă de câţiva ani de aceste activităţi, care ar putea reduce nota de plată a contribuabililor.

  • Primăria Sectorului 5 a cerut voie Primăriei Capitalei să îşi facă propria firmă de pază, a primit şi aprobarea, dar tot apelează la firme private, scumpe.

  • Curtea de Conturi ridică semne de întrebare cu privire la legalitatea pazei private pe domeniul public.

  • Reprezentanţii primăriei nu au răspuns solicitărilor repetate ale ziarului Libertatea pentru un punct de vedere.

Problema siguranţei în şcoli este una foarte veche. Au fost găsite multe rezolvări de-a lungul timpului, dar nici una de durată. De multe ori, statul a preferat să organizeze licitaţii scumpe şi să încredinţeze contracte bănoase unor firme private, pentru că era mai simplu decât organizarea unor servicii publice de calitate.

Poliţia Comunitară şi, din 2010, Poliţia Locală au primit prin lege atribuţia pazei unităţilor de învăţământ şi a spaţiilor publice, dar, în lipsa resurselor financiare şi din cauza subdimensionării schemei de personal, autorităţile s-au dispensat de serviciile lor.

Cu toate acestea, Poliţia Locală a fost folosită cu succes pentru a reduce costurile totale cu paza, aşa cum arată un raport al Curţii de Conturi din primăvara acestui an. S-a întâmplat chiar în sectorul 5, care a fost dat drept exemplu “de bună practică în utilizarea angajaților proprii pentru paza unităților de învățământ”. Asta până în 2016. La preluarea mandatului, noul primar, Daniel Florea, a promis că va rezolva situaţia şcolilor nepăzite sau păzite din banii părinţilor. După doi ani, a venit cu soluţia.

Siguranţa costă 23 de milioane de euro

În luna septembrie, primăria a lansat o licitaţie pentru contractarea serviciilor de pază pentru întregul sector, pe o perioadă de patru ani. Vor fi păzite şcolile şi grădiniţele (55 de obiective, în total), cinci parcuri şi 71 de spaţii de joacă. În total vor fi 181 de posturi de pază, cu program 24 de ore din 24, ceea ce îi va costa pe cetăţeni 107,8 milioane lei (peste 23 de milioane de euro). Primăria spune că este necesară nu doar paza şcolilor, ci şi a spaţiilor verzi, din cauza vandalilor, care strică mobilierul urban.

De ce nu a fost însă folosită Poliţia Locală, aşa cum s-a întâmplat în trecut? Nu am obţinut un răspuns de la reprezentanţii primăriei. Am încercat să contactăm purtătorul de cuvânt al instituţiei, însă nu a răspuns nici la telefon, nici la SMS-ul în care ne anunţa intenţia de a scrie despre această licitaţie. Până la ora publicării acestui articol, primăria nu a răspuns nici e-mailul în care solicitam informaţii suplimentare.

Potrivit datelor consultate de Libertatea, Poliţia Locală a Sectorului 5 are, în acest moment, 233 de angajaţi, dintre care 45 sunt detaşaţi pentru „monitorizarea instituţiilor publice şi pază”. Cei mai mulţi, 118, sunt ocupaţi cu patrularea prin sector.

O soluţie mai ieftină pentru asigurarea pazei este angajarea de poliţişti locali, însă acest lucru nu este posibil din cauza OUG 90/2017, care a blocat şi anul acesta ocuparea posturilor vacante din administraţia publică. Autorităţile sunt obligate astfel să plătească firme private pentru servicii scumpe, care ar putea fi asigurate mai ieftin dacă s-ar modifica legislaţia.

Exemple există. În septembrie 2017, Primăria Sectorului 4 a renunţat la contractele de pază cu firme private şi a început să folosească din nou angajaţii şcolilor şi Poliţia Locală.

Curtea de Conturi dezvăluie dezastrul contractelor de pază

În perioada 2010-2016, primăriile din Capitală au cheltuit 1,3 miliarde de lei pentru servicii de pază. Un raport al Curţii de Conturi, publicat în primăvară, a demonstrat modul haotic în care s-au încheiat aceste contracte. Au fost descoperite diferenţe uriaşe ale costurilor cu un post de pază de la un sector la altul, ceea ce ridica semne de întrebare: unele autorităţi fie plăteau cu mult sub preţul pieţei, altele fie plăteau exagerat de mult.

Acelaşi raport arată că nici un sector nu a realizat vreo analiză a valorilor bunurilor distruse sau furate, aşa că nu se ştie dacă serviciile de pază erau sau nu eficiente.

Curtea de Conturi atrage atenţia şi asupra faptului că paza domeniului public, precum parcurile şi spaţiile de joacă, ar putea fi efectuată doar de Poliţie sau de Jandarmerie, care are atribuţii legale în acest sens. Pe când o firmă privată nu are dreptul să sancţioneze şi nici măcar să constate o infracţiune.

Primăria vrea să-şi facă firmă privată de pază

Primarul Daniel Florea a promis, în 2016, că sectorul 5 va avea o firmă privată de pază, tocmai pentru a reduce costurile pentru cetăţeni. Un an mai târziu, a cerut şi aprobarea CGMB pentru asta, pe care a şi primit-o.

De atunci, nu s-a mai auzit nimic de firma primăriei. Doar un contract cu o firmă privată, de 23 de milioane de euro.


Citeşte şi:

Elena Udrea si Alina Bica, ajutate în Costa Rica de notarul traficanților de droguri columbieni

 
 

Urmărește-ne pe Google News