Potrivit publicației locale, este exact același gen de autobuz pe care primăria Chișinău l-a cumpărat cu 130.000 de euro, în vreme ce un dealer din Danemarca vinde modelul cu 150.000 de euro. Modelul în cauză se numește Isuzu Citiport.
Valoarea totală a contractului este de 42,66 milioane de lei.
Cele 41 de autobuze trebuie să aibă 12 metri lungime, motoare Euro 6, cutie de viteze automată, trei uși duble, rampă de acces a persoanelor cu dizabilităţi, aer condiţionat, sistem de supraveghere şi sistem de informare a călătorilor și o capacitate de minimum 105 călători.
Termenele de predare erau așa: 20 de unități în 4 luni de la semnarea contractului, iar restul în maximum 30 de luni.
Însă primăria condusă de către edilul Dorin Florea a modificat printr-o clarificare a doua parte a livrărilor, cerând ca a doua tranșă de autobuze să fie livrate până la finele anului 2020, nu 2022, cât era inițial.
La licitație s-au înscris 4 grupuri din Turcia, unul din China și unul din Cehia.
Câștigător a fost desemnat Anadolu, cu 37,19 milioane de lei, adică 907.200 de lei pe autobuz, după ce restul competitorilor au fost descalificați.