Mirela Toc este o funcționară a Primăriei Timișoara care s-a făcut remarcată în mandatele ultimilor doi primari ai Timișoarei prin modul în care a reclamat presupuse ilegalități în interiorul administrației, luându-și titulatura de „avertizor de integritate”.
Spre sfârșitul perioadei Nicolae Robu (n.r. – primar la Timișoara între 2012 și 2020), Mirela Toc a fost mutată de la Compartimentul Termoficare la serviciul Relaţii cu Publicul, unde a avut ca sarcini de serviciu, printre altele, înregistrarea documentelor de tutelă sau a cererilor de înscriere la creşă. Când municipalitatea a rămas, pentru o perioadă, fără contract de salubritate, Toc a reclamat în repetate rânduri, prin postări de pe pagina sa de Facebook, mizeria din oraș.
Sarcină de serviciu: poze cu mizeria din oraș
În urma acestor acțiuni, angajata a fost transferată, în 2019, de la Relații cu Publicul la Salubritate și mutată într-un birou de mici dimensiuni, fără calculator. Nicolae Robu și-a justificat decizia spunând că Mirela Toc „a arătat o preocupare foarte specială pentru starea de curăţenie din oraş”.
„Nu se pune problema izolării. Noi nu avem personal acolo (n.r. – la Salubritate) şi vrem să îi punem în valoare această aplecare spre domeniul respectiv (n.r. – curăţenia din oraş). Dânsa trebuie să facă ce a făcut şi până acum, dar organizat, ca sarcină de serviciu. Să colinde oraşul, să fotografieze zonele unde vede gunoaie, să le semnaleze, să facă o sesizare a operatorilor care intervin şi să verifice”, spunea Nicolae Robu.
Robu a susținut că delegarea noilor atribuții către funcționară nu s-a dorit a fi o pedeapsă pentru postările pe Facebook, primarul declarând că le-a cerut subordonaților să-i pună la dispoziție Mirelei Toc un birou decent.
„Dânsa are drepturile cetăţeneşti de a face plângeri şi are nenumărate sesizări peste tot, dar eu nu vreau ca noi să reacţionăm cu măsuri punitive la atitudinea pe care dânsa o are. Eu o consider incorectă, chiar abuzivă, dar niciodată nu o să cer să fie pedepsită dându-i-se un birou necorespunzător”, mai spunea Nicolae Robu.
A vrut să se înscrie în USR, dar a fost refuzată
Aflată în conflict deschis cu Nicolae Robu (PNL) și cu șefii din Primăria Timișoara, Mirela Toc a încercat să intre în USR. Partidul i-a transmis femeii că primirea ei în USR „ar reprezenta o direcţie de atac a actualei administraţii, atât la adresa dumneavoastră, cât şi la dresa USR, încercând discreditarea dumneavoastră şi a iniţiativelor justificate pe care le-aţi întreprins”.
USR a invitat-o pe Mirela Toc să îi fie aproape partidului în calitate de simpatizant, „iar începând cu iunie 2020, când vom prelua administraţia, să ne trataţi cu aceeaşi exigenţă în calitate de funcţionar public”.
Disputele din era Robu, continuate în mandatul lui Fritz
După alegerile din 2020, Mirela Toc și-a îndreptat plângerile la adresa noului primar. „I-am atras atenţia (n.r. – primarului Dominic Fritz) în scris că firma de salubrizare stradală nu prestează toate activităţile prevăzute în anexele caietului de sarcini pentru că numărul de angajaţi este mult mai mic decât ar trebui să fie.
Pe de altă parte, înainte de semnarea contractului subsecvent cu firma Transclean care ridică deşeuri vegetale şi abandonate, le-am transmis să nu semneze pentru că se dublează activitatea. Nu a recuperat prejudiciile constatate de Curtea de Conturi, încalcă frecvent legea transparenţei, contractele postate pe site-ul primăriei nu au ataşate ofertele tehnice și financiare, caietele de sarcini, numeşte pe posturile de conducere vacante persoane care nu sunt bine pregătite profesional”, reclama funcționara în 2021.
Îmbrăcată în tricou cu inscripția „Stop abuzurilor!”
Protestele Mirelei Toc față de administrația Fritz au culminat cu o plângere penală împotriva primarului USR și cu momentul în care funcționara a mers la serviciu cu un tricou cu inscripția „Stop abuzurilor din Administrația Publică Locală Timișoara”.
Acțiunea de protest, faptul că a refuzat instructajul făcut de un polițist local cu care trebuia să meargă în control, că a făcut public un document prin care angajați ai Primăriei Timișoara cer ca solicitanții de informații de interes public să fie puși la plată au făcut ca față de Mirela Toc să fie declanșată cercetarea disciplinară.
În urma anchetei interne, Dominic Fritz a emis pe numele Mirelei Toc, în prima fază, o dispoziție de „mustrare scrisă”. A urmat apoi o sancțiune de reducere a salariului cu 15% pentru șase luni, iar ulterior dispoziția de concediere.
Astfel, în iulie 2023, Mirela Toc a ajuns prima și singura angajată dată afară în mandatul lui Dominic Fritz din motive disciplinare. „Pe parcursul procesului de sancționare, funcționarul a primit măsuri disciplinare din ce în ce mai severe, însă nu a manifestat nicio intenție de a-și schimba comportamentul. Astfel, s-a impus, în baza legii, decizia de încheiere a contractului de muncă. Funcționarul public nu și-a îndeplinit în mod repetat atribuțiile de serviciu, a creat obstacole în desfășurarea activității colegilor, a furnizat informații eronate cetățenilor, ceea ce a adus prejudicii activității departamentului din care făcea parte, precum și instigarea cetățenilor să încalce legea”, transmitea Primăria Timișoara, la momentul concedierii.
Primăria Timișoara a mai transmis că „nu tolerează astfel de comportamente în rândul corpului funcționarilor publici, care au obligația să manifeste respect față de cetățean și să-și ducă la îndeplinire atribuțiile de serviciu în mod profesionist și competent”.
„Ce n-a făcut fostul primar Nicolae Robu a pus în practică Dominic Fritz pentru că eu sunt cea care a sesizat instituțiile statului cu privire la salubrizarea stradală, nepunerea în aplicare a deciziilor Curții de Conturi. Sunt avertizor în interes public, nu trebuia să fiu concediată”, spunea Mirela Toc, după ce a fost dată afară.
Concedierea, anulată în instanță
Asistată de sindicatul angajaților din primărie, cu care Fritz a intrat în conflict după declanșarea reorganizării primăriei, Mirela Toc a contestat în instanță decizia de concediere și două dispoziții de sancționare.
În procesul de la Tribunalul Timiș, funcționara a contestat sancțiunea cu „mustrare scrisă” primită pentru că, în timpul programului de lucru, de pe calculatorul de serviciu, a transmis Primăriei Timișoara o cerere de informații publice „în nume și în interes propriu”.
Altă sancțiune contestată în instanță a fost de reducere a salariului cu 15% pentru o perioadă de șase luni pentru că a postat pe Facebook un document intern și s-a prezentat la lucru cu un tricou pe care scria „Stop abuzurilor din Administrația Publică Locală Timișoara”, aducând „prejudicii de imagine autorității publice locale”.
În fine, cea de-a treia dispoziție a primarului contestată de Mirela Toc în instanță viza concedierea pentru faptul că a mers la serviciu cu tricoul „Stop abuzurilor!” și a refuzat să se supună instructajului efectuat de polițistul local cu care a fost trimisă în control pe teren.
Tribunalul Timiș, unde procesul s-a desfășurat în primă instanță, și Curtea de Apel Timișoara, unde a fost pronunțată sentința definitivă, au decis să mențină sancțiunile cu mustrare scrisă și reducere a salariului cu 15%, dar au considerat că destituirea din funcție este o măsură prea dură, sancțiunea fiind transformată în „mustrare scrisă”.
„Tribunalul apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii disciplinare a reclamantei. Însă, din punct de vedere al respectării principiului proporționalității, atât comisia de disciplină, prin raportul întocmit, cât și persoana abilitată să aplice sancțiunea ar fi trebuit să aibă în vedere ca această măsură coercitivă să fie proporțională cu gravitatea abaterii săvârșite pentru a nu se ajunge la situația ca funcționarul public să fie supus unei sancțiuni prea severe sau, dimpotrivă, ca sancțiunea să nu-și atingă scopul preventiv și educativ”, se arată în sentința Tribunalului Timiș, menținută în această privință, printr-o sentință pronunțată pe 22 aprilie 2024, de Curtea de Apel Timișoara.
Trebuie să primească salarii restante de 60.000 de lei
Odată cu anularea deciziei de concediere, judecătorii au obligat Primăria Timișoara să o reangajeze pe Mirela Toc, dar și să îi plătească salariile pentru perioada în care a fost privată de dreptul de a lucra.
Potrivit liderului de sindicat, Tiberiu Negrei, Mirela Toc ar urma să primească pentru lunile în care a stat acasă aproximativ 60.000 de lei. Întrebat ce se va întâmpla în cazul Mirelei Toc după sentința Curții de Apel Timișoara și dacă sumele vor fi plătite pentru perioada în care funcționara a stat acasă, Dominic Fritz nu a răspuns.
Consilierul pentru comunicare al primarului, Silvana Andreaș, a explicat pentru Libertatea pașii care vor fi urmați în cazul Mirelei Toc. „Va fi reintegrată în funcția de consilier superior, deținută anterior destituirii din funcția publică, cu plata drepturilor salariale aferente, conform celor dispuse de instanță. În ceea ce privește angajarea răspunderii patrimoniale, așteptăm comunicarea hotărârii Curții de Apel pentru a fi făcută analiza aspectelor reținute de instanță”, a declarat Silvana Andreaș.
Mirela Toc a declarat că se așteaptă ca după reangajare să fie supusă din nou presiunilor, mai ales că a contestat candidatura lui Dominic Fritz. „Eu aștept să emită primarul o dispoziție de repunere pe funcția deținută anterior și să îmi calculeze sumele de bani începând cu 17 iulie 2023.
Mă aștept din nou la represalii și abuzuri din partea celor care au fost numiți de primar pe posturi de conducere fără concurs, dar nu o să mă las. O să contest în continuare. El se dă democrat, dar nu ar fi făcut aceleași abuzuri și ilegalități dacă era primar în Germania. Aici își permite”, a declarat Mirela Toc pentru Libertatea.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
demostene1 • 02.05.2024, 19:12
deci daca lucrez la primarie am voie sa merg in chiloti? si daca cineva imi zice ceva o sa urlu ca e abuz? in plus de ce trebuie sa fie platita? a facut ceva in timpul in care nu a lucrat? nici macar femeile gravide sau cei care au accidente grave si vor sa lucreze, dar nu pot, nu sunt platiti cu 100% din salariu.
Lecityna_von_Wytryon • 02.05.2024, 22:24
demostene1 • 02.05.2024, 19:12
deci daca lucrez la primarie am voie sa merg in chiloti? si daca cineva imi zice ceva o sa urlu ca e abuz? in plus de ce trebuie sa fie platita? a facut ceva in timpul in care nu a lucrat? nici macar femeile gravide sau cei care au accidente grave si vor sa lucreze, dar nu pot, nu sunt platiti cu 100% din salariu.
Îți spui demostene, dar ar fi trebuit să-ți pui damigene sau da-mi-e-lene (să gândesc), că nu pricepi o iotă, habarnelule! Scrie clar acolo principiul proporționalității sau nu? Sau tu din proporționalitate înțelegi porțiile de ciolan cu fasole înfulecate moacă de pe la vreun 1 Dechemvre..? :D
Serbanescumarius • 02.05.2024, 18:14
Doamna Toc e singurul funcționar public care este avertizor de integritate. Asta e menirea ei, asta știe să facă. Trebuie creată o meserie în COR, ca oamenii ăștia să nu fie obligați să facă altceva, pentru care nu au chemare. De ce nu avem în fiecare primărie sau instituție un avertizor? Așa cum erau, pe vremuri, liderii de sindicat, care erau lideri și nu puteau fi concediați. Aoleu, liderii au rămas, mă scuzați, eu lucrez la privat, acolo nu-s lideri. Nici de sindicat, nici de integritate. Muncești sau...valea.
Lecityna_von_Wytryon • 02.05.2024, 22:26
Serbanescumarius • 02.05.2024, 18:14
Doamna Toc e singurul funcționar public care este avertizor de integritate. Asta e menirea ei, asta știe să facă. Trebuie creată o meserie în COR, ca oamenii ăștia să nu fie obligați să facă altceva, pentru care nu au chemare. De ce nu avem în fiecare primărie sau instituție un avertizor? Așa cum erau, pe vremuri, liderii de sindicat, care erau lideri și nu puteau fi concediați. Aoleu, liderii au rămas, mă scuzați, eu lucrez la privat, acolo nu-s lideri. Nici de sindicat, nici de integritate. Muncești sau...valea.
Greșești, funcția asta există teoretic în toate instituțiile publice, dar nu e o funcție de sine-stătătoare, ci o atribuție suplimentară, exercitată de un funcționar cu o conduită presupusă ireproșabilă!