UPDATE ora 13.00 Consilierii Capitalei au aprobat construirea unui cimitir și a unui hotel pentru animale. Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) şi direcţiile din cadrul aparatului de specialitate al primarului general au fost însărcinate să pună în aplicare proiectul. S-a adoptat, de asemenea, și un amendament propus de către Tudor Tim Ionescu (ALDE), care include  realizarea unui incinerator.

Consilierul general a subliniat că această facilitate este necesară în condiţiile în care există bucureşteni care ajung să îngroape animalele decedate la marginea oraşului.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea a declarat în ședință că prin acest proiect, Bucureștiul intră în rândul capitalelor europene. Ea a spus că există și încercări, în mediul privat, privind realizarea de astfel de hoteluri pentru animalele de companie.

”Dacă vor dori, putem face o asociere, le vom da un sprijin, dar nu e suficient ce s-a făcut. Primăria Capitalei vine în sprijinul celor care iubesc animalele, și care își pot lăsa animalele de companie, dacă pleacă în vacanță sau în delegații”, a mai spus primarul.

Potrivit municipalității, să dorește înființarea de locuri de cazare pentru stăpânii de animale din Capitală, care doreșsc să își lase câinii și pisicile atunci când pleacă din localitate.

„Realizarea studiilor va beneficia şi de sprijinul unor specialişti în domeniul medicinei veterinare (medici veterinari din cadrul Universităţii de Medicină Veterinară, etologi şi chinologi)”, se mai arată în raportul direcției de specialitate din cadrul Primăriei.

În prezent, în Capitală există mai multe cimitire pentru animale, private, precum și hoteluri pentru cazarea animalelor de companiei, care funcționează tot în regim privat.

La un calcul simplu, pentru plăcerea unui cățeluș, spre exemplu, stăpânul poate scoate lunar din portofel 1000 de lei. Dacă este nevoit să-l cazeze la un hotel canin, o noapte de cazare costă 100 de lei.

Citește și: EXCLUSIV/ Adevărul despre relaţia dintre Smiley şi Gina Pistol. Durează de câţiva ani şi se consumă astfel

Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
 

Urmărește-ne pe Google News