Primarul Capitalei a declarat că ambrozia este un fenomen care se manifestă pe raza Bucureştiului.
„Sunt oameni din Bucureşti care, în perioada în care ambrozia creşte, pleacă de acasă. Sunt alergici şi tratamente există, dar e de dorit să nu ajungem la amenzi pentru proprietarii şi administratorii de terenuri unde se află acesta plantă”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea.
Administratorii domeniului public şi privat al municipiului Bucureşti, precum şi persoanele fizice şi juridice, titulari sau administratori de terenuri private situate pe teritoriul municipiului Bucureşti au obligaţia să desfăşoare lucrări de combatere şi distrugere a ambroziei.
Nerespectarea de către administratorii domeniului public şi privat ai municipiului Bucureşti, precum şi de către persoanele fizice şi juridice, a acestei prevederi, constituie contravenţie şi se sancţioneaza cu amendă cuprinsă între 500 şi 2.000 de lei pentru persoane fizice şi de la 2.500 de lei la 5.000 de lei pentru persoane juridice.
Primăria interzice, însă, utilizarea de erbicide pentru distrugerea ambroziei, dat fiind faptul că aceste lucrări de combatere şi distrugere vor fi aplicate în mediul urban.
În zona Ilfov-Bucureşti au fost semnalate mai multe puncte principale de răspândire a acestei specii de plantă: Bălăceanca, Căldăraru, Cernica, Chiajna, Ciolpani, Domenştii de Sus, Pantelimon, Poşta şi Tânganu.
Ambrozia este considerată una dintre cele mai alergenice plante din România. Se găsește mai ales în zonele lăsate în paragină, iar alergia se manifestă, cel mai frecvent, prin strănut, mâncărime de nas sau ochi, secreţii nazale abundente și ochi roşii.
Manifestările la alergia la ambrozie pot fi diferite de la un pacient la altul, însă majoritatea acuză strănut frecvent, mâncărime nas/ochi, secreții nazale abundente, ochi roșii (hiperemie conjunctivală). În plus, mulți dintre acești pacienți sunt predispuși la apariția manifestărilor de astm (dificultăți în respirație, tuse, respirație șuierătoare).