Primarul PDL al comunei, Dumitru Cristian Carpiuc, a declarat că mutarea este temporară, iar decizia s-a luat fiindcă imobilul primăriei este vechi de 110 ani şi se află într-o stare avansată de degradare. El a mai spus că Primăria nu dispune de bani pentru renovarea clădirii, dat fiind faptul că veniturile proprii anuale sunt de numai două miliarde de lei vechi.
Carpiuc sustine că pentru reabilitarea imobilului se va încerca atragerea de finanţări din fonduri guvernamentale sau europene. El a precizat că activităţile din sala de sport nu sunt perturbate, pentru că, practic, au fost recompartimentate câteva vestiare care au fost transformate în şase birouri. Sala de sport are două intrări.
Prefectura Suceava a demarat o anchetă la Păltinoasa, având în vedere că legislaţia nu permite schimbarea destinaţiei unei săli de sport.

 
 

Urmărește-ne pe Google News