Bucureştenii îşi amintesc, desigur, că principala caracteristică a mandatului lui Videanu la Primăria Generală a fost înlocuirea continuă şi obsesivă a bordurilor timp de patru ani. Acest lucru i-a enervat pe cetăţeni şi a făcut ca oraşul să fie, ani întregi, un imens şantier. În tot acest timp, Videanu îşi construia o casă pe malul lacului Snagov, gard în gard cu cimitirul parohiei din Ciofliceni. Palatul lui Videanu este imens, afişează un lux aproape deşănţat şi are scări maiestuoase, din marmură şi granit, către lac.
Are piscină interioară şi exterioară
Casa nu e însă terminată, actualul ministru al economiei “lucrând” la ea de peste cinci ani. Deşi pare că edificiul este aproape de finalizare, prin curte mişună şi acum de zor muncitori şi sunt depozitate containere sau materiale de construcţii. Panoul cu descrierea lucrării, prevăzut de lege, lipseşte însă cu desăvârşire. Palatul lui Videanu are piscină interioară şi exterioară, iar terenul aferent este de peste un hectar şi jumătate. Familia ministrului se va lăfăi în 12 camere şi un living-room imens, care compun un demisol impresionant, parterul şi cele două etaje. Oamenii din partea locului susţin că Videanu vine adesea în inspecţie cu elicopterul. Proprietatea lui Videanu valorează, conform agenţilor imobiliari, peste 4,5 milioane de euro.
Casa lui Oprescu, 1.500.000 €
Tot în judeţul Ilfov, dar puţin mai la nord, în Ciolpani, şi fără lac, îşi are reşedinţa şi actualul primar al Capitalei, Sorin Oprescu. Casa lui, de asemenea imensă, a fost construită în anii 1997 şi 1998, într-o perioadă în care Oprescu a fost, pe rând, consilier la Primăria Capitalei şi candidat la fotoliul de primar, cursă electorală în care a fost învins.
Accesul pe domeniul lui Oprescu, cu o suprafaţă de aproximativ 8.000 mp, se poate face atât din DN 1, cât şi de pe strada Zamfirei din Ciolpani, paralelă cu şoseaua naţională menţionată. Privirile curioşilor, avertizaţi că în curte există un câine rău, nu pot trece de gardul din beton, înalt de peste doi metri. Casa lui Sorin Oprescu are “doar” parter, etaj şi mansardă, dar suprafaţa fiecărui nivel este considerabilă. Garajele imobilului au intrare direct din stradă. Sorin Oprescu este vecin cu alt medic celebru, Mircea Beuran, care locuieşte vizavi, pe strada secundară. Pentru că terenul de la Ciolpani, adiacent Drumului Naţional 1, valorează în jur de 150 euro/mp, Oprescu are o proprietate, inclusiv casa, de aproximativ 1,5 milioane de euro. De remarcat că în curtea imobilului se află un catarg pe care este arborat tricolorul.
«Castelul» lui Halaicu: 2.500.000 €
Crin Halaicu a fost primarul Capitalei între anii 1992 şi 1996. Halaicu n-a mai candidat în 1996, dar în acel an au început să prindă contur afacerile personale, mai ales cele de natură imobiliară.
La sfârşitul anilor 90, Halaicu a început să-şi construiască, în comuna Mogoşoaia, pe malul lacului, o vilă imensă cu caracteristici de palat. Suprafaţa totală a terenului pe care fostul primar şi-a construit reşedinţa este de 1,2 hectare. Bineînţeles, domeniul lui Halaicu are ieşire la lacul Mogoşoaia. Vila, compusă din 16 camere, aşezate pe patru niveluri, demisol, parter, etaj şi mansardă, are două piscine şi un teren de tenis de câmp pe care se poate juca în nocturnă. Casa se află în vecinătatea unei proprietăţi deţinute de Dan Claudiu Tănăsescu, fost primar şi el, dar al Mogoşoaiei.
Terenul de tenis e iluminat
Interesant este că imobilul lui Halaicu a căpătat şi o însemnătate geografică pronunţată. Pe internet se găsesc o mulţime de anunţuri imobiliare din Mogoşoaia, prin care sunt scoase la vânzare terenuri sau case din “zona stadionului”, “de lângă Primărie”, “lângă Palatul Mogoşoaia” sau “din zona Halaicu”. Potrivit agenţiilor imobiliare, preţul terenului e de cel puţin 150 de euro metrul pătrat, deci întreaga proprietate, inclusiv construcţia, ar putea valora peste 2,5 milioane de euro. Crin Halaicu mai deţine două imobile valoroase, unul la ieşirea de nord a Bucureştiului, la Otopeni, iar celălalt pe Calea Dorobanţilor.