Primarul sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, se pregătește să atace în instanță hotărârea prin care Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a suspendat pentru 12 luni Planul de Urbanism Zonal (PUZ) de sector.
„Vom cere în contenciosul administrativ anularea hotărârii și suspendarea executării ei până la decizia pe fond a instanței. Mai sunt și alți primari care vor ataca în instanță hotărârile CGMB de suspendare a PUZ-urilor”, a afirmat edilul.
Potrivit acestuia, bugetul primăriei pierde bani dacă nu se mai fac investiții imobiliare.
„Am făcut un calcul și eu, la sectorul 5, pierd 6 milioane de euro anual”. Piedone consideră că motivarea primarului general, Nicușor Dan, care a spus că PUZ-ul afectează spațiile verzi și liniile CFR, este „o aberație”.
Arhitectul-șef al sectorului 5: „Orașul va arăta ca dinții babei”
Pe de altă parte, Robert Bașca, arhitectul-șef al sectorului 5, este de părere că suspendarea PUZ și întoarcerea la reglementările din Planul de Urbanism General (PUG), aprobat în anul 2000, va genera un haos urbanistic.
„Decizia s-a luat mult prea repede, cu consecințe asupra orașului. Dacă eu am apucat să autorizez pe PUZ un bloc cu 10 etaje, gândiți-vă ce se întâmplă în cazul în care, pe lotul vecin, am acum voie să autorizez doar clădiri cu un etaj. Orașul va arăta ca dinții babei”, a spus acesta.
Ștefan Dumitrașcu: Un „lockdown” în domeniul construcțiilor
Și Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, se pregătește de acțiune în instanță, spune arhitectul-șef al primăriei, Ștefan Dumitrașcu.
„Suntem la stadiul de plângere preliminară și așteptăm motivarea inițiatorului. În cazul în care aceasta ne este defavorabilă, vom merge la instanța de contencios administrativ”, a afirmat acesta.
El a explicat că, în lipsa planului de urbanism de sector, primăria va fi nevoită să ceară PUZ pentru orice fel de lucrare. „Este un lucru contraproductiv și de nedorit, atât pentru primărie, cât și pentru cetățeni”, este de părere arhitectul-șef.
Acesta consideră că suspendarea PUZ-urilor de sector echivalează cu un „lockdown” în domeniul construcțiilor, „care, din păcate, nu este motivat de nimic”.
Ștefan Dumitrașcu a fost arhitect-șef al Capitalei în mandatul Gabrielei Firea. El a revenit la Primăria Sectorului 3 după alegerea lui Nicușor Dan.
Sunt și alte primării de sector care se pregătesc să atace în instanță suspendarea PUZ-urilor de sector.
Se dorește suspendarea hotărârilor CGMB pe durata procesului
Potrivit Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, primul pas pentru anularea unei hotărâri de consiliu este plângerea prealabilă, la primărie sau la prefectură.
Dacă hotărârea nu este revocată, urmează depunerea unei acțiuni în instanță. Odată cu acțiunea principală se poate depune și o cerere pentru suspendarea executării hotărârii până la judecarea pe fond a cauzei. Instanța se pronunță asupra suspendării „de urgență și cu precădere”, mai spune legea.
Hotărârea dată în cazul suspendării este executorie de drept, iar introducerea recursului nu suspendă executarea.
Concret, dacă primarii de sector obțin în instanță suspendarea hotărârilor CGMB până la judecarea pe fond a proceselor, acestea din urmă nu vor avea niciun fel de impact asupra sectorului construcțiilor.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, nu a putut fi contactat pentru exprimarea unui punct de vedere.
Nicușor Dan despre PUZ-uri: „Apogeul golăniei”
Pe 26 februarie, CGMB a adoptat mai multe hotărâri prin care a suspendat pentru 12 luni PUZ-urile coordonatoare la sectoarele 2, 3, 4, 5 și 6.
Primarul general, Nicușor Dan, a afirmat recent că PUZ-urile adoptate de administrația Gabriela Firea – PSD în ultimii ani sunt „apogeul golăniei care a dominat urbanismul în București”, permițând ridicarea de construcții pe sute de hectare de spații verzi, în condițiile în care orașul este sufocat de poluare.
Potrivit hotărârilor din 26 februarie, în primele trei luni de la suspendarea PUZ-urilor, primarul general și aparatul de specialitate trebuie să vină cu soluții pentru corectarea lor în punctele sensibile.
Pe timpul suspendării, în cele cinci sectoare se va aplica legislația anterioară PUZ-urilor. În cazul de față, este vorba despre PUG-ul aprobat în anul 2000 și prelungit succesiv până în prezent.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro