„Ţinând cont de faptul că, în ultimii ani, bugetele unităţilor administrativ-teritoriale au suferit scăderi semnificative, care nu au putut fi compensate prin măsurile luate de autorităţile administraţiei publice locale şi nici în urma rectificărilor bugetare făcute de Guvern, dar, mai ales, de continuarea atribuirii unor competenţe către administraţia locală, în cele mai multe cazuri fără alocare de surse financiare suficiente, şi de deposedarea de mulţi bani a bugetelor locale, primarii de oraşe şi-au sporit îngrijorarea văzând că sunt duşi cu vorba. Prin neluarea în seamă a propunerilor făcute de Asociaţia Oraşelor, s-a ajuns deja să discutăm despre localităţi aflate la limita supravieţuirii şi poate chiar în pragul falimentului”, se arată în scrisoarea AOR.
Primarii orașelor îi impută lui Teodorovici faptul că a dispus transferul de competențe la nivel local, fără a asigura în paralel și transferul fondurilor necesare. Pentru remedierea situației, edilii îi cer ministrului de Finanțe să aloce bani în plus administrațiilor locale în cadrul rectificării bugetare anunțate de Guvern.
Praguri minime de finanțare
”Executivul să ţină cont de următoarele propuneri făcute de AOR pentru a putea evita falimentul celor mai multe dintre unităţile administrativ-teritoriale cu statut de oraş: alocarea suplimentară de sume din TVA pentru bugetele locale, cu destinaţie specială, pentru susţinerea integrală a cheltuielilor privind drepturile salariale ale însoţitorilor şi indemnizaţiilor persoanelor cu handicap şi salarizării personalului neclerical, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială; alocarea sumelor de care bugetele locale au fost deposedate în lunile ianuarie, februarie şi martie a.c. – corespunzătoare diferenţei dintre nivelul de 60% şi cel de 41,75% din cotele din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat pe anul 2019”, revendică primarii din emdiul urban în scrisoarea deschisă.
Aceștia susțin că trebuie stabilite niște praguri minime pentru finanțarea administrației locale care să asigure un buget minim de funcţionare corespunzător sumei de 1.400 lei/ locuitor/ an, dar nu mai puţin de: 6 milioane lei/ an/ oraş, pentru oraşele cu un număr de locuitori de sub 5.000 de locuitori, 8 milioane lei/ an/ oraş, pentru oraşele cu un număr de locuitori de la 5.001 la 10.000 de locuitori, 15 milioane lei/ an/ oraş, pentru oraşele cu un număr de locuitori de peste 10.000 de locuitori.
Printre alte revendicări, AOR mai cere o reformă administrativ-teritorială care să reducă fragmentarea actuală a administrațiilor locale.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!