adoptat tacit, acum două zile, o propunere legislativă de respingere a Ordonanţei de Urgenţă 55/2014, faimosul act prin care Guvernul Ponta le-a permis aleşilor locali ca, într-un termen de 45 de zile, să-şi poată schimba partidul fără a-şi pierde mandatele.
Propunerea legislativă a fost iniţiată de deputatul PPDD Tudor Ciuhodaru şi prevede că toţi aleşii locali care au optat pentru un alt partid decât cel de pe lista căruia au fost aleşi să-şi piardă mandatul şi să fie înlocuiţi.
Proiectul urmează să ajungă în Senat
Pentru ca propunerea lui Ciuhodaru să devină realitate şi aleşii locali care au migrat spre alte partide să rămână fără mandat, aceasta trebuie aprobată şi de Senat, în calitate de for decizional. Marele beneficiar al ordonanţei traseismului local a fost PSD-ul.
Peste 500 de primari din diferite formaţiuni politice (din care în jur de 400 de la ACL) şi în jur de 1.500 de consilieri au îngroşat rândurile Partidului Social Democrat, după publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial.
O altă iniţiativă legislativă care a fost aprobată tacit de deputaţi prevede ca aleşii locali, primarii, preşedinţii de consilii judeţene şi consilierii locali şi judeţeni să nu poată ocupa aceste funcţii mai mult de două mandate succesive. Proiectul va intra în vigoare însă abia după ce va fi promulgat de preşedinte.

 
 

Urmărește-ne pe Google News