„Au fost alocate resurse suplimentarare anul acesta pentru autoritățile locală de trei ori: la rectificarea bugetară, prin calamități sau prin fondul de rezervă. Nu am văzut din partea autorităților locale până în acest moment un minim efort de a reduce cheltuielile, nici unul”, a afirmat premierul interimar Florin Cîțu, aflat în fața Ministerului de Finanțe.

Și a continuat: „Deși am avut la începutul anului aceasta discuții cu autoritățile locale, vedem doar că au cerut mai mulți bani de la buget”.

Florin Cîțu a punctat că știe că au crescut prețurile, dar primăriile „nu au făcut niciun efort să reducă cheltuielile”.

Am înțeles că au crescut facturile, am înțeles că au crescut prețurile, dar totuși, aceste primării ar trebui să colecteze mai bine, pentru că multe primării am văzut că nu colectează venituri.

Florin Cîțu, premier interimar:

Afirmațiile premierului interimar vin în contextul în care Asociația Municipiilor din România a trimis un document către ministerul de Finanțe în care prezintă sumele de care au nevoie 25 de municipii, printre care Timișoara, Iași, Cluj, Constanța, pentru a acoperi factura la încălzire prin sistemul centralizat, a informat Europa Liberă.

Primarii din cele 25 de municipii care au sistem centralizat de încălzire susțin că principalele probleme cu care se confruntă în această perioadă și pentru care solicită sprijin sunt:

  • Plata în avans a unor cantități de combustibil
  • Realizarea unor lucrări de reparații în sistem de urgență care condiționează funcționarea sistemului de termoficare
  • Plata datoriilor restante, în mod deosebit la furnizorii de combustibil
  • Susținerea subvenționării costului gigacaloriei

Datele arată că suma necesară pentru a depăși iarna este de 1,8 miliarde de lei, potrivit Europa Liberă.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News