Primăriță română într-o comună din vestul Ucrainei: „Sper că Dumnezeu le va da înțelepciune și ei se vor retrage acasă, iar noi vom rămâne neclintiți”

Cronologia evenimentelor Rusia-Ucraina a atins puncte importante în această săptămână: luni, 21 februarie, Vladimir Putin a semnat decretul prin care a recunoscut independența regiunilor Donețk și Luhansk, din estul Ucrainei; marți, liderul de la Kremlin a obținut acceptul camerei superioare a Parlamentului rus de a trimite forțe militare în afara granițelor Rusiei; iar miercuri a fost aprobat în prima lectură proiectul de lege prin care civilii vor avea dreptul la autoapărare şi să poarte arme de foc. 

Elena Șovac a preluat funcția de primar în noiembrie 2020. A candidat din partea partidului pro-rus Platforma de Opoziție – Pentru Viață, o formațiune care promovează reapropierea de Moscova. Elena Șovac spune însă, pentru Libertatea, că nu vrea să vorbească politică. „Noi trăim aici în liniște.” Războiul, de va fi, susține primărița, se va întâmpla departe de ei. În celălalt capăt al țării. La Apșa de Mijloc oamenii își duc traiul în strădania zilnică de supraviețuire. Iar credința în Dumnezeu îi ajută să nu stea „cu frica în spate”.

Înainte să fie primar, Elena Șovac a fost directoarea școlii cu predare în limba română din Apșa de Mijloc, o localitate la dreapta râului Tisa, atestată în 1406. În prezent aici trăiesc aproximativ 5.000 de locuitori, majoritatea români. Oamenii se simt legați deopotrivă de România, și de Rusia. „Pentru că vorbim aceste limbi”, explică Șovac.

Recomandări

Migranți transportați în cuști metalice sudate sub caroserie. Fost polițist, lider al grupării infracționale: „Dacă îs mari, mai mult de 6 nu”

Libertatea: Care a fost cel mai dificil moment ca primăriță în Apșa de Mijloc de când ați preluat mandatul?
Elena Șovac: Cel mai dificil e cunoașterea documentelor, cunoașterea funcției, a îndatoririlor, să știu ce trebuie să fac, cu ce mă voi ocupa. Două luni de zile, până mi-am făcut aceste cunoștințe, am avut emoții, dar am fost încrezătoare că voi face față la tot ce se cere de la mine. 

– Cum este viața pentru comunitatea de români din Apșa de Mijloc?
– E o comunitate de aproximativ 5.000 de locuitori, intră în componența Slatinei (din Regiunea Transcarpatică, Ucraina – n.r. ). Români cu școală doar în limba română, cu suflet de români, facem tot ce am învățat cu sfințenie din moși, strămoși: port, grai, tradiții. Toți suntem români, nu mai mult de 3% care sunt căsătoriți și au adus în sat moldoveni, ucraineni și chiar avem și italieni, dar un număr foarte mic.

În momentul de față școlile sunt închise, din cauza pandemie, am fost în zonă roșie, însă se vor deschide de luni. 

Recomandări

De ce vrea Maricel Păcuraru să-și anuleze condamnarea din 2014. Argumentul avocaților: „Infracțiunea de spălare a banilor nu mai este infracțiune”

„Locul unde ne-am născut e baștina noastră”

– V-ați gândit să plecați de acolo, să veniți în România?
– Eu m-am născut în 1964, româncă de origine, părinții români, toată familia. Aici m-am născut, aici trăiesc. Nu ne-am gândit niciodată. Cu toate că am tânjit după patria mamă atunci, la Uniunea Sovietică (în timpul regimului comunist – n.r.). Astăzi colaborăm, ne permitem să venim în România la prieteni, la rude, chiar la anumite aniversări. Putem să ne ducem peste tot, de câte ori vrem. Acum, cu pandemia e puțin mai trist, dar în rest avem posibilitatea să ne vizităm. Știți, locul unde ne-am născut e baștina noastră. Ne este bine aici. 

– Cum este atmosfera acum, în contextul unei posibile invazii rusești? Cum vedeți lucrurile de acolo?
– Cred că se teme mai mult lumea din comunitățile care sunt aproape de ruși. Aici, nu se teme lumea, nu are nicio frică, trăim aici liniștiți. Ne bucurăm de viață în felul nostru. Migrăm și noi la locuri de muncă în străinătate, în Europa și chiar și-n Rusia până anul acesta, vedem ce va fi mai târziu. 

N-aș zice că s-a schimbat ceva în aceste zile, lumea trăiește cum a trăit, ne pregătim să facem reparații la drumuri, să facem reparații la școală. N-am schimbat nimic, nici n-am dat vreo alarmă. Stăm și așteptăm ce se va întâmpla. 

Recomandări

Exclusiv în limba română, în Libertatea, fragmente din cea mai așteptată carte a anului la nivel internațional, „Patriot”, memoriile lui Aleksei Navalnîi

„Nu stăm cu frica în spate”

– Spuneați că cei din alte comunități se tem?
– Doar de la televizor. Avem prieteni la Cernăuți, care trăiesc tot așa ca noi, liberi, nu au frică de ceea ce se petrece. Avem doar frica că, vezi doamne, dacă se începe ceva în întreaga lume. Dar noi nu putem zice că suferim, că stăm cu frica în spate că oare ce va fi.

– Apropo de televizor, ce știri, ce fel de informații ajung la dumneavoastră?
– Acum cu internetul, vedem toate știrile, urmărim tot ce se petrece în lume, nu ne este interzis nimic. 

– Dumneavoastră ce credeți că urmează, o invazie?
– Nu știu ce să zic întrucât am o credință fixă, sper că bunul Dumnezeu nu o să dea voie să se dezlănțuie ceva rău. Asta ne este speranța, doar în Dumnezeu, fiindcă oamenii fac greșeli. Nu aș vrea să supăr pe nimeni sau să vorbesc în plan politic fiindcă așteptăm doar lucruri bune. Dacă Dumnezeu va îngădui să fie o invazie, să fie un război, se va întâmpla. Dar dacă nu, vor vorbi ei cât vor vorbi și vor termina cu vorba.

– Vă pregătiți în vreun fel în comunitate în cazul unei eventuale invazii?
– Nu ne-am pregătit cu nimic, nu ne-a preîntâmpinat nimic, doar avem o adunare unde ne vor aduce la cunoștință cum pregătim băieții care îs gata să facă armata. Cum trec comisiile și cam așa ceva. Dar nu ne-a preîntâmpinat nimeni să facem ceva, să ne pregătim de un moment dificil în viața noastră. 

– Adunarea aceasta pentru armată are loc periodic?
– Da, așa e prevăzut, în fiecare primăvară, în fiecare toamnă, băieții se duc și trec comisia, se pregătesc, de cele mai multe ori, ei nu se duc a sluji întrucât în Ucraina nu prea au fost pregătiți pentru așa ceva. Mai ales, băieții români nu prea fac armata.

Românii din Ucraina care pleacă la muncă în Rusia

– Cum vă simțiți știind că armata e la graniță?
– Nu știu ce să vă răspund concret la această întrebare. Fiindcă nu pot zice că fac politică, nu pot zice că înțeleg ce se petrece. Urmărim tot ce se petrece pe internet, la televizor, văd că sunt mai multe păreri, mai multe puncte de vedere. Speranța în Dumnezeu că le va da înțelepciune și ei se vor retrage acasă, iar noi vom rămâne neclintiți. Vedeți că bărbații noștri se pregătesc…chiar astăzi a plecat un autobuz spre Rusia, că au loc de muncă acolo. Nu știu care e situația, cum or trece, dar așteptăm să vedem ce ne-or spune. 

– Câți bărbați au plecat?
– Un autobuz cu în jur de 15-16 persoane. Merg sezonieri în construcții, toată lumea la construcții. 

– Și femeile din zonă, din ce trăiesc, cu ce se ocupă?
– La noi femeile pleacă mai mult în Italia, Franța, Cehia, Slovacia. 

„În Rusia suntem ca la noi acasă pentru că știm limba”

– Când e vorba de alegeri, zona e mai degrabă pro-Rusia. De ce credeți că e așa?
– Așa am trăit înainte. Știți, e foarte greu, nu toate persoanele sunt pregătite să se ducă într- o țară la muncă sezonieră, să zicem, în Cehia, Italia, Spania, unde nu știu limba. Limba rusă noi am învățat-o la școală. Acea generație care astăzi se duce la locul de muncă cunoaște limba la perfecție și ne dă posibilitatea să ne descurcăm mai ușor. Acolo suntem ca la noi acasă. Ne-am dus, știm, pe cărarea bătătorită de noi. 

– Dumneavoastră ați fost în Rusia? 
– Da, de mai multe ori.

– În calitate de turistă sau la muncă?
– Chiar și la muncă. În concediul de maternitate am fost. Le pregăteam mâncare oamenilor care lucrau împreună cu soțul meu în construcții. Am rămas foarte impresionată, fiindcă eu sunt diabetică și acolo, știind că sunt din Ucraina, mi s-au acordat și ajutor medical, și medicamente. Într-o măsură oarecare au avut și milă de noi, vai, ce se întâmplă, ce greu trăiți, trebuie să veniți aici să câștigați. Am rămas plăcut surprinsă că ne-au ajutat. Atunci. Asta era în urmă cu vreo 13-14 ani. 

– În cazul unei invazii credeți că ar fi refugiați din Apșa de Mijloc și din Ucraina în general care să vină în România?
– Ar fi. Sunt foarte multe persoane care muncesc în România. În ultimii doi ani, avem oameni care muncesc la Cluj, în Bacău, în Sighetu Marmației la mobilă și chiar își spun punctul de vedere, că decât într-o țară străină în care nu știu limba, nu știu ce, ne ducem în România, că de acolo ne vin rădăcinile. 

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro