După aproape 14 ani de căsnicie, primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă, se desparte de soția lui. Ela Falcă a introdus, zilele trecute, acțiunea de divorț la Judecătoria Arad.
Pe pagina oficială a Judecătoriei Arad a fost publicată acțiunea de divorț, reclamant fiind Ela Falcă, iar pârât Gheorghe Falcă, primarul proaspăt reales al municipiului. Dosarul nr. 9006/55/2016 se va judeca la Secția Civilă, având ca obiect divorțul și tutela fiicei celor doi, Ana Maria, în vârstă de 9 ani.
Nici primarul Falcă, nici soția lui nu au dorit să comenteze motivele divorțului, însă apropiați ai cuplului susțin că între cei doi lucrurile nu mai mergeau de mai bine de un an de zile. Edilul este plecat din țară, însă a transmis că a aflat despre intenția soției sale din presă și de pe site-urile de socializare, unde oamenii au dezbătut subiectul intens.
Ultima apariție în public a primarului Gheorghe Falcă și a soției sale a fost duminică, în ziua alegerilor locale, când cei doi s-au prezentat împreună la vot. Ei au fost însoțiți de fetița lor, care stătea între cei doi părinți, ținându-i de mână.
Pețită de Băsesecu pe Muntele Găina
Înainte să îl întâlnească pe Gheorghe Falcă, soția edilului, care este fiica preşedintelui de atunci al Partidului Democrat – filiala Arad – Gheorghe Seculici, a fost fotomodel. În 2001, ea a pozat pentru firma producătoare de lenjerie intimă, din Ineu, judeţul Arad. S-au făcut câteva afişe, dar campania publicitară nu a mai demarat. Deși iamginile nu au mai apărut pe piață, jurnaliștii unei publicații locale din Arad au făcut rost de câteva afișe și le-au publicat.