• Semestrul al doilea continuă din 22 aprilie, după vacanța de Paște, dar acum se fac doar cursuri online, la unele materii și doar unde sunt resurse.
  • O dată clară pentru revenirea elevilor la școală nu a fost stabilită, dar autoritățile discută despre redeschidere după ridicarea stării de urgență.
  • Ministrul Sănătății spune că redeschiderea ar putea fi la sfârșitul lunii mai sau începutul lui iunie, dar cu respectarea unor condiții, printre care învățarea în mai multe schimburi, purtarea măștilor de protecție și dezinfectarea claselor.
  • La Ministerul Educației s-au făcut mai multe scenarii, inclusiv prelungirea cu o săptămână a anului școlar.

În București, sunt aproape 280 de școli gimnaziale și licee,
iar în multe dintre ele, din cauza numărului mare de elevi, cursurile sunt
organizate în două sau în trei schimburi.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, spune, pentru Libertatea, că ar fi o greșeală să se redeschidă școlile după 15 mai, pentru că pericolul infectării cu COVID-19 nu a trecut și școlile nu sunt pregătite pentru a gestiona acum o astfel de situație.

Nu cred că e oportună deschiderea școlilor și a grădinițelor imediat după 15 mai. Adică de luni, 18 mai. Ar fi un pericol foarte mare. Ar fi foarte riscant. Nu sunt indicii că s-a stabilizat virusul. Ar fi o mare greșeală. Pentru septembrie e altă situație, altă discuție.

Primarul Gabriela Firea:

Edilul spune că până în septembrie ar putea fi făcute
pregătiri pentru dotarea unităților de învățământ cu tunuri dezinfectante la
intrare și ar putea fi puși elevii de la clasa a 7-a în sus să poarte măști de
protecție.

La clasele mici, e aproape imposibil să poți obliga un copil să poarte o mască, e foarte dificil, ei sunt foarte activi. Plus, nu au cum să păstreze distanța impusă pentru a nu transmite virusul, susține primarul Capitalei.

”Am putea vorbi de contaminarea lor foarte rapidă. Ei pot face o formă ușoară, dar pot transmite cadrelor didactice, părinților, bunicilor”, adaugă Firea.

Primarul mai spune că și dacă elevii vor purta măști și vor fi supravegheați în timpul orelor, nu pot fi urmăriți și ce fac în pauze, pe holuri sau în curtea școlii.

Când merg pe hol în pauză sau când merg în curte, cine să îi păzească? Doar n-o să aducem poliția să păzească elevii. Iar cadrele didactice vor fi insuficiente, pentru a sta aproape de fiecare grup de trei elevi.

Primarul Gabriela Firea:

Și organizarea din școală pentru a aduce elevi pe rând este aproape imposibil, pentru că acum sunt multe școli în care elevii învață în trei schimburi.

”Sunt clase cu spații restrânse, cu peste 30 de elevi. Așa e în toate orașele din țară. Ar fi imposibil ca într-o clasă de dimensiuni normale să chemi doar 10 elevi, atât cât ar trebui. Pe ce perioadă s-ar întinde procesul de învățare?”, mai spune Firea.

Primarul spune că nu știe care va fi decizia Guvernului, dar are certitudinea că ar fi greșită redeschiderea școlilor din luna mai și crede că situația școlară poate fi încheiată pe baza notelor date până acum.

”Cred că se pot găsi soluții pentru încheierea anului școlar pe baza mediilor și a notelor din perioada anterioară. Pentru elevii care se pregătesc pentru bacalaureat și intrarea la facultate, de asemenea, se pot găsi soluții online”, adaugă Firea.

”Orice decizii se iau, trebuie să se țină cont de realitate”, precizează primarul.

Peste 1.000 de cazuri de coronavirus în București, 10% din total

Bucureștiul are al doilea cel mai mare număr de cazuri de coronavirus, după Suceava.

Primul caz de coronavirus în București a fost confirmat în 7 martie și de atunci numărul a ajuns la 1.100, 10% din totalul pacienților cu COVID-19 din România.

Primarul spune că nu toți pacienții cu COVID-19 din
București sunt locuitori ai Capitalei.

”Cazurile din București sunt raportate la întreaga țară.
Doar o parte dintre aceste persoane sunt bucureșteni, restul sunt oameni care
au venit în România prin București, au stat în carantină, li s-au făcut teste,
au fost internați”, explică Firea.

Ea spune că numărul cazurilor de coronavirus ar fi fost poate
fi mai mic dacă s-ar fi luat decizia ca la toate granițele să fie amplasate
spitale de campanie și toți cei care intrau în țară ar fi rămas în acele zone
pentru a fi carantinați și tratați pe loc.

”Cu siguranță s-ar fi limitat răspândirea virusului în
București și în întreaga țara. Dar e greu să ne arătăm acum viteji după război.
Nu pot eu să critic pe nimeni, poate au existat motivații. Nu vreau să mă
înscriu în rândul celor care stau pe margine și critică. Dar ar fi fost o
inițiativă care ar fi blocat răspândirea coronavirusului”, susține Firea.

Primarul mai spune că acum avem puține cazuri pentru că se
fac puține teste comparativ cu alte țări. O analiză ar trebui făcută la finalul
verii, după ce se vor face teste pe scară extinsă.

”Testarea largă la care încă visăm e deocamdată o utopie, aici nu înțeleg de ce s-a mers pe această variantă”, adaugă Firea.

Despre controversata campanie de testare a 10.000 de
bucureșteni

Proiectul, amplu criticat și pentru modul în care a fost gândită testarea celor 10.000 de pacienți, dar și pentru că testele erau făcute la Institutul ”Matei Balș”, a fost oprit de ministrul Sănătății.

Primarul Capitalei spune că testarea a fost inițiată ca proiect-pilot de către Institutul Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș”, iar municipalitatea și cele șase primării de sector susțineau doar logistic proiectul.

Firea precizează că nu s-a renunțat la acest proiect, dar că debutul și rezultatele vor fi anunțate de managerul institutului, Adrian Streinu-Cercel.

”Am auzit deja comentarii malițioase că primarii se pricep la toate, inclusiv la medicină. Nu mă pricep la medicină, dar trebuie să susținem toate proiectele bune ale medicilor. Sigur va avea loc, e un proiect foarte necesar, vom afla ce măsuri administrative putem lua după ce aflăm că persoane care nu au simptome sunt de fapt pozitive la testul PCR”, adaugă Firea.

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește-ne pe Google News