Judecătorii Tribunalului Maramureș au respins azi cererea primarului suspendat Cătălin Cherecheș de a fi eliberat pe cauțiune, decizia lor fiind imediat contestată de avocații primarului. ”Respinge ca nefiind îndeplinite condiţiile pentru admisibilitatea în principiu a cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune formulată de inculpatul Cherecheş Cătălin, arestat preventiv, aflat la Penitenciarul Gherla”, se arată în documentul instanței.

Cătălin Cherecheș a fost suspendat din funcţie pe data de 6 mai, după ce a fost reţinut în seara zilei de 26 aprilie. El a fost ”săltat” de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Cluj, care au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa. Edilul a fost acuzat de luare de mită în formă continuată, după ce procurorii i-au organizat un flagrant.

Ales cu peste 70% din voturi

În ciuda problemelor sale cu legea, Cătălin Cherecheș a câștigat detașat bătălia electorală pentru postul de primar al orașului Baia Mare, fiind ales cu peste 70% dintre voturi, și susține că nu va demisiona, chiar dacă ”se fac presiuni”.

”Indiferent ce se întâmplă, câte presiuni vor exista, nu voi demisiona, voi fi primar și voi depune jurământul. Este o obligație să lupt până la capăt pentru drepturile mele, pentru comunitatea băimăreană și municipiul Baia Mare, pentru proiectele de dezvoltare pe care le-am propus cetățenilor și pe care trebuie să le realizăm. Voi lupta indiferent dacă ies astăzi, mâine sau peste 100 de ani! Până o instanță va găsi un echilibru între drepturile mele și asigurarea unui proces echitabil”, au scris reprezentanții lui Cherecheș pe pagina acestuia de facebook.

 
 

Urmărește-ne pe Google News