Mircea Lie se afla împreună cu alți săteni la pista de popice din satul Mărgineni. Potrivit martorilor, bărbatul a arucat din greșeală o bilă care l-a lovit în față pe fiul primarului, un băiat în vârstă de nouă ani, scrie fagarasultau.ro. Asta ar fi stârnit furia edilului care l-ar fi atacat pe localnic.
„Primarul a sărit când a văzut că a fost lovit copilul lui și striga că îl omoară pe Lie. A fost ținut de câțiva oameni din sat să nu-l lovească pe Mircea. Însă după câteva minute, l-a prins la câțiva metri distanță și l-a lovit cu pumnii și picioarele. Primarul a fost oprit tot de oamenii din sat. Bărbatul plin de sânge a plecat apoi acasă”, au precizat localnicii care au asistat la incident, pentru sursa citată.
De cealaltă parte, primarul recunoaște că și-a ieșit din fire, după ce și-a văzut fiul rănit. Spune că nu l-a bătut pe bărbat, ci doar l-a împins.
„Fiul meu a ținut să dea și el cu bila. A dat o dată, a doborât câteva popice și când a dat a doua oară, a venit cetățeanul acesta din spate, a prins bila și exact în față i-a aruncat-o. Copilul e cu nasul spart, umflat, vânăt și atunci m-am enervat și am sărit și i-am zis că ce are cu copilul meu, de ce dă în copilul meu. L-am împins și asta a fost toată treaba”, a declarat Mihai Oltean, primarul comunei Hârseni.
Speriat și plin de răni, bărbatul agresat a reușit să ajungă acasă, iar în fața porții a fost abordat de Ovidiu Beleaua, viceprimarul localității, care i-ar fi aplicat încă o corecție.
„Mi-a dat cu picioarele. Mă doare spatele rău. Primarul a dat cu pumnul. Vicele a dat cu picioarele”, a spus Mircea Lie, bărbatul agresat, pentru Nova TV Făgăraș.
Localnicii povestescă că viceprimarul l-ar fi urcat pe bărbatul rănit într-o mașină și l-ar fi abandonat pe marginea drumului. Apoi, s-a întors la petrecerea organizată de Sfânta Maria și a anunțat că a văzut o persoană căzută pe marginea drumului.
„Nu m-am atins de nimeni. Da, l-am luat în mașină, dar nu l-am aruncat jos. M-am dus și am chemat lumea ca să-l curățăm pentru că era murdar la gură de sânge. Noi l-am găsit în fața porții. Atunci noi i-am zis să vină înapoi să vedem a cui este mașina pe care a lovit-o și să te curățăm de sânge. Am ajuns la locul petrecerii și pentru că era foarte multă lume, l-am lăsat 10 metri mai în sus de intrarea la cămin. Apoi m-am dus la petrecere, pentru că era o asistentă acolo și am chemat-o să-l vadă. Nu era inconștient și nu e adevărat că l-am bătut, nu m-am atins de el. S-au împins puțin pe acol și a căzut înainte, dar nicidecum nu l-am lovit”, a precizat Ovidiu Beleaua, viceprimarul comunei.
Familia lui Mircea Lie locuiește în Făgăraș și a aflat abia joi despre incident. Oamenii au sunat la 112, iar o ambulanță l-a transportat la spital pe bărbatul rănit.
„A fost adus de Smurd un pacient de 55 de ani cu un politraumatism prin agresiune, un traumatism cranian cu o comoție cerebrală, cu o echimoză, multiple escoriații și un traumatism de coloană” , a menționat dr. Mihaela Pandrea, director medical Spitalul Făgăraș, pentru Nova TV Făgăraș.
Medicii au decis ca bărbatul să fie transferat la spitalul din Brașov pentru investigații suplimentare.
Între timp, polițiștii fac cercetări pentru lovire și alte violențe.
„S-a întocmit dosar penal pentru lovire și alte violențe. Se fac verificări pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brasov, Gabriela Dinu.
Rudele îl acuză atât pe primar, cât și pe viceprimar că încearcă să mușamalizeze cazul. O nepoată a bărbatului agresat a publicat un mesaj pe Facebook, pentru a-și face cunoscută povestea.
„Atât primarul, cat și viceprimarul au încercat să ia legatură cu familia noastră pentru a mușamaliza și pentru a ne convinge să nu facem povestea publică. Când ziarele locale i-au intrebat ce s-a întamplat de fapt, au negat tot. La spital stă tot timpul cineva pentru că ne e frică că or să vină dupa el și acolo. Asta e PSD. (…) Vă rog dați share. Asta nu poate și nu trebuie să râmână așa. Abuzul trebuie pedepsit!”, a scris pe Facebook, , Sânziana Cristina Dobrovicescu, nepoata bărbatului agresat.
Citește și Ecaterina Andronescu insistă ca Dragnea să demisioneze. Spune că partidul e în cădere liberă. „De la 45% la 25% e mult prea mult”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro