În acelaşi dosar mai sunt urmăriţi penal Alin Vintilă, director executiv în cadrul Primăriei Constanţa (complicitate la abuz în serviciu) şi Andrei Talpeş, preşedinte al Clubului Sportiv Municipal Constanţa (complicitate la abuz în serviciu şi şantaj).

„În cursul anului 2023, cu ocazia derulării unui eveniment sportiv, organizat în Municipiul Constanţa de o asociere formată din cinci entităţi (din care făceau parte şi Primăria Municipiului Constanţa, Clubul Sportiv Municipal (C.S.M.) Constanţa, Federaţia Română de Yachting (FRY) şi o societate comercială cu sediul în Monaco), suspectul Chiţac Vergil, în calitatea menţionată mai sus, beneficiind de ajutorul celorlalte două persoane şi cu încălcarea prevederilor legislaţiei primare, ar fi aprobat finanţarea în totalitate a întregului eveniment”, precizează DNA.

Conform DNA, finanţarea competiţiei sportive s-a realizat fără a exista un contract de finanţare care să fi fost atribuit în urma unei proceduri de selecţie publică şi fără să existe viză de control financiar preventiv sau vreun referat al compartimentului de specialitate.

Prejudiciu de peste 1,7 milioane de lei

„Întrucât, prin înţelegerea unora dintre părţi s-ar fi stabilit ca banii rezultaţi din finanţare să ajungă în conturile societăţii comerciale, cu sediul în Monaco (în condiţiile în care aceasta nu ar fi prestat vreo activitate bine definită în cadrul evenimentului respectiv), suspectul Talpeş Andrei ar fi exercitat constrângeri asupra unor persoane din conducerea Federaţiei Române de Yachting pentru a le determina pe acestea să efectueze o plată în valoare de aproximativ 290.000 de euro către societatea respectivă”, se precizează în comunicat.

Rusia are acum un nou inamic public numărul unu, după ce Trump a dezghețat relațiile cu Moscova: „A sosit momentul să îi demascăm”
Recomandări
Rusia are acum un nou inamic public numărul unu, după ce Trump a dezghețat relațiile cu Moscova: „A sosit momentul să îi demascăm”

Procurorii susţin că în conturile societăţii comerciale cu sediul în Monaco ar fi fost viraţi în total 1.728.000 de lei, sumă ce reprezintă un prejudiciu pentru Primăria Constanţa. DNA mai anunţă că în dosar se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Reacţia primarului Chiţac

„Am luat notă de conţinutul comunicatului DNA cu privire la dosarul al cărui subiect este finanţarea rundei a treia a campionatului mondial UIM XCAT de ambarcaţiuni de viteză organizată recent la Mamaia, primele două runde organizate în Italia, iar ultimele două urmând să fie organizate în Dubai. Competiţie comparabilă cu Formula 1 pe uscat.

În comunicatul DNA se susţine că finanţarea competiţiei sportive s-a realizat fără un contract, fără procedură de selecţie publică şi fără referat al compartimentului de specialitate.

În realitate, există contract de finanţare aprobat prin HCL 162/27.04.2023, există referat de specialitate care a stat la baza aprobării HCL-ului menţionat, există, de asemenea, şi viză de control financiar preventiv, fără de care nu am semnat niciodată vreo plată”, susţine primarul Constanţei, potrivit Agerpres.

„În concret, în conformitate cu legea nr.69/2000 (legea sportului), art.181 alin.2 lit D, s-a finanţat de către Primăria Constanţa un program sportiv desfăşurat pe raza Mun. Constanţa şi organizat de către Federaţia Română de Yachting. Suma a fost virată, prin CSM Constanţa, în contul Federaţiei Române de YACHTING. Nu la Monaco. Am pus la dispoziţia DNA toate documentele menţionate şi întreaga documentaţie de finanţare desfăşurată, conform legii”, mai arată edilul.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (8)

emy69emy   •   16.07.2023, 06:11

E pe urmele lui Mazăre...

Gabi1975.   •   14.07.2023, 10:39

Mazăre number two.

durban22   •   14.07.2023, 08:27

Daca Mazare i-a fost PROFESOR ---NO COMMNTS!

Vezi toate comentariile (8)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Viva.ro
Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
"Sânii mei cresc fără oprire". Cum arată tânăra care poartă CUPA “P”, după ce bustul ei a început să se dezvolte necontrolat
Libertateapentrufemei.ro
"Sânii mei cresc fără oprire". Cum arată tânăra care poartă CUPA “P”, după ce bustul ei a început să se dezvolte necontrolat
Potra ducea în Congo carne de tun din România: „Paznici de supermarket, șoferi de camion, oameni de peste 60 de ani”. Oficial ONU: „Urmau să fie uciși”
Adevarul.ro
Potra ducea în Congo carne de tun din România: „Paznici de supermarket, șoferi de camion, oameni de peste 60 de ani”. Oficial ONU: „Urmau să fie uciși”
Scandal după ce Donatella Versace a anunțat că părăsește postul de directoare creativă de la Versace după 30 de ani. Detaliul aflat acum: "Mare greșeală..."
Elle.ro
Scandal după ce Donatella Versace a anunțat că părăsește postul de directoare creativă de la Versace după 30 de ani. Detaliul aflat acum: "Mare greșeală..."
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Şi-a sacrificat sănătatea pentru like-uri pe TikTok. Ce a păţit Maria după ce a mâncat lalele
Observatornews.ro
Şi-a sacrificat sănătatea pentru like-uri pe TikTok. Ce a păţit Maria după ce a mâncat lalele
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar
HOROSCOP
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI