Primarul Cătălin Cherecheş a început încă din noiembrie anul trecut să caute soluţii pentru a-i muta pe rromii care îşi ridicaseră locuinţe în mod ilegal în cartierul Craica. Soluţia a venit în urmă cu trei săptămâni, când autorităţile locale au decis să îi cazeze în blocul în care a funcţionat ani în şir laboratorul chimic al celebrei uzine Phoenix, numită şi “Uzina morţii”.
După 1990, numele instituţiei a fost schimbat în Cuprom, iar în anul 2006, ea a fost închisă, fiind considerată cel mai mare poluator din România după combinatul de la Copşa Mică. Zis şi făcut! Potrivit ziarului Evenimentul Zilei, vineri, pe 1 iunie, cei 2.000 de rromi au fost încărcaţi în camioane şi mutaţi, chiar dacă în camere încă se mai găsesc dulapuri în care sunt recipiente cu substanţe chimice şi cuptoare.
12 persoane intoxicate
Efectele nu au întârziat să apară, iar weekendul trecut, 12 dintre locatari, dintre care 11 copii, au ajuns la spital intoxicaţi cu o substanţă neidentificată încă. Imediat spiritele s-au inflamat, iar oamenii au ieşit în stradă şi au acuzat că primarul le vrea răul.
“Ne-a scos din case ca pe câini şi ne-a adus aici să ne otrăvească! Apoi, pentru că oamenii au vrut să se mute înapoi în Craica, a trimis jandarmii peste noi”, strigă disperată o femeie al cărei copil a ajuns la spital intoxicat.
Pentru a evita alte proteste, jandarmii au păzit în permanenţă zona. Cu toate acestea, edilul susţine că cineva a plănuit ca rromii să fie intoxicaţi. “Oamenii trăiesc sub teroarea liderilor şi nu pot să-şi manifeste opiniile din cauza acestora. Au dat cu spray paralizant ca să genereze scandal, pentru că sticluţele de laborator erau goale. Şi există şi monitorizări video”, susţine Cătălin Cherecheş.
“Pentru tulburarea liniştii publice, toţi aceşti lideri vor fi deferiţi organelor abilitate. Oamenii trebuie să respecte regulile”, a declarat edilul.

Anul trecut, în noiembrie, rromii din Craica locuiau în case ridicate ilegal şi trăiau din ce găseau la groapa de gunoi

La sfârșitul săptămânii trecute, în Craica au ajuns mai mulţi muncitori care aveau ordin să distrugă aşezarea

Imediat, locatarii au fost mutaţi cu tot ce aveau

Buldozerele au dărâmat imediat casele
Tot el a ridicat şi «zidul ţigănesc»
Primarul din Baia Mare a stârnit reacţii virulente la sfârşitul anului trecut, când a ridicat un zid înalt din beton în jurul unor blocuri din oraş, locuite în mare parte de rromi. Cătălin Cherecheş a declarat atunci că în nici un caz construcţia nu are legătură cu discriminarea, ci că încearcă să impună mai multă “ordine şi disciplină”. Edilul a fost acuzat de rasism de către asociaţiile care se ocupă cu drepturile rromilor.

Un zid înalt din beton a fost ridicat anul trecut în jurul unui bloc locuit de rromi
Liderul comunităţii face acuzaţii grave
Şeful Partidei Romilor, Carol Jurisniez (foto), zis “Pise”, s-a lansat ieri în acuzaţii extrem de grave la adresa primarului, declarând că ar fi consumat droguri împreună cu Cherecheş într-un local din municipiu şi că edilul le-ar fi promis rromilor 50.000 de euro pentru a-l vota la alegerile din 10 iunie 2012. “Cu mine, personal, s-a drogat, cu mine a tras pe nas”, a acuzat Jurisniez.

 
 

Urmărește-ne pe Google News