”Ministrul s-a trezit cam târziu! S-a întâmplat acum două săptămâni. Inspectoratul știa despre acest caz. A fost informat”, a declarat Sorin Timiș, primarul din Bocșa.

Edilul a adăugat: ”Profesoara este însărcinată și probabil sarcina a făcut-o mai sensibilă. Acum, ministrul prin ISJ cere concedierea cadrului didactic. De parcă concedierea unui profesor se face la prima strigare” a completat primarul.

Sorin Timiș, primarul din Borșa.

Am vorbit cu directoarea, mi-a spus că s-au luat măsuri disciplinare împotriva profesoarei, care, din câte am înțelesm nu are antecedente, ba dimpotrivă, este considerată un dascăl bun.

Sorin Timiș, pentru DirectMM.ro:

Inspectoarea Costin-Hendea: ”Nu incriminăm pe cineva nejustificat”

Ieșită dintr-o videoconferință, inspectorul școlar general Anca Costin-Hendea a acceptat să facă unele precizări, înainte de a ne trimite răspunsul oficial al instituției: ”Situația e multe prea gravă pentru a vă trimite doar câteva idei. Noi acționăm corect, cu respectarea legii, nu incrimininăm pe cineva nejustificat”.

”Domnul primar a fost cel puțin iresponsabil în declarații”, a spus inspectorul școlar. ”Nu avem nimic de ascuns. Am aflat sâmbătă seară despre existența filmulețului. Am informat și poliția. Echipa noastră e pe teren, la Borșa, de la prima oră, pentru verificări. Sunt totuși 150 de kilometri de la Baia Mare, trebuie să treci Gutâiul. Luni seară vom avea primele rezultate”.

Inspector școlar general ISJ Maramureș, Anca-Minodora Hendea-Costin. Foto: graiul.ro

”O să vă trimitem și adresa directoare, primită sâmbătă seară”, precizează inspectorul.

”Comportamene intolerabile, nu numai în incinta școlii”

”Asemenea comportamente sunt intolerabile, nu doar în incinta școlii. Cercetarea se va face potrivit legislației. Nu poți tăia capul unui om fără o anchetă”, spune Anca Costin-Hendea.

Potrivit inspectorului, filmarea în care profesoara agresează doi elevi a fost realizată pe 12 octombrie.

Poliția Borșa s-a sesizat din oficiu și face cercetări

De asemenea, ”organele de cercetare penală din cadrul Poliției Borșa s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de rele tratamente aplicate minorului, purtare abuzivă și nedenunțarea, urmând a se stabili toate împrejurările producerii faptei, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun. Cercetările se desfășoară sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus”, a declarat Ionela Cozma, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

Școala în care a avut loc filmarea. Foto: https://scoalanr7borsa.wordpress.com/

 
 

Urmărește-ne pe Google News