Vântul apleacă buruienile de pe marginea drumului. Din când în când câte o mașină taie strada. Și pe margine un punct negru se apropie constant, hotărât. Cu un băț de drumeție în mâna dreaptă, rucsacul în spate, căștile în urechi cu muzică psalmică, primarul din Copșa Mică merge spre București. Pe jos. A plecat de acasă în urmă cu 8 zile. Și de atunci a parcurs aproape 250 de kilometri, a lăsat în spate zeci de borne rutiere, a strâns câteva zeci de mâini de primari, de prin localitățile pe unde a trecut.

Nu e un protest ce face el, e un pelerinaj. „Motivul acestui pelerinaj a fost să atrag atenția că jumătate din România nu are apă și canalizare și nu este normal. Printre această jumătate din localitățile românești se află și Copșa Mică. Un oraș care a fost chiar greu încercat pentru că a fost cel mai poluat oraș din România care nici la ora actuală nu are apă potabilă în rețea, pentru că avem apă, dar care nu este proprie băuturii”, explică primarul care a parcurs deja primii zece kilometri din itinerariul de azi.

Mai are o zi de mers până la București și asta îl înviorează. Chiar dacă bătăturile de la picioare l-au supărat pe traseu: „Dar astea se tratează, le-am cusut”, și arată câteva poze din telefon.

Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV
Recomandări
Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV

primarul din copsa mica merge pe jos la bucuresti 2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Primarul din Copșa Mică merge pe jos până la București. În total 320 de kilometri

Copșa Mică este celebru în România pentru fabricile de negru de fum și pentru exploatarea metalelor neferoase și a gazului, în perioada industrializării. Perioadă care a lăsat urme adânci pe fața orașului care în anii ’80 nu știa când e zi sau noapte, din cauza pulberilor din atmosferă era mereu întuneric. Poluarea și datoriile au pus lacăt pe industria din Copșa Mică, iar orașul a trebuit să învie din propria cenușă. O cenușă poluantă.

„Primarii sunt niște oameni ciudați, îs orgolioși, vor să iasă în evidență, să arate că sunt buni. Oamenii așa sunt născuți, la câțiva oameni apare câte unul mai deosebit. Eu la 35 de ani am devenit primar. În momentul ăla, Copșa Mică avea 68% șomaj. Era chiar cel mai poluat oraș din Europa în acel timp. Am câștigat alegerile și de atuncea le câștig într-una. Încerc să fac cât pot de bine ca orașul să fie OK. Nu mai poți să vorbești de Copșa poluată sau de ceea ce-a fost, chiar și eu am uitat, negru de fum, perioada de contaminare cu plumb, zinc, cadmiu, stronțiu și alte minuni”, își laudă edilul orășelul. Și chiar dacă s-a schimbat la față și a evoluat, Copșa Mică este, în 2017, orașul fără apă potabilă.

Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: „Ori oprește agresiunea, ori le dau ucrainenilor rachete Taurus să atace Rusia”, anunță Friedrich Merz, favoritul la postul de cancelar al Germaniei
Recomandări
Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: „Ori oprește agresiunea, ori le dau ucrainenilor rachete Taurus să atace Rusia”, anunță Friedrich Merz, favoritul la postul de cancelar al Germaniei

Înainte de a intra în UE, Ministerul Mediului s-a angajat că va aloca bani pentru rețeaua de apă și canalizare și pentru stația de epurare, dar din 2009 nu a mai dat niciun ban. Proiectul a fost blocat, iar administrația locală a trebuit să plătească penalitățile. Acum, când va ajunge la București, primarul a pregătit pe puncte ce are de cerut de la ministere și de la Guvern:

„Ministerului Mediului vreau să îi cer să rezilieze contractul care îl are cu noi și care ne-a împins în problema pe care o avem. Și să ne lase să mergem pe drumul nostru. Vrem să accesăm fonduri europene și ne încurcă la a lua acest proiect. Deci, este un lucru simplu, le cerem să ne lase în pace. Pe Ministrul Apelor și Pădurilor vrem să îl rugăm ca Apele române să respecte legea și resursa noastră de apă, barajul de unde luăm apă să fie o sursă protejată și nu o latrină cum e acuma. Și prețul să fie conform legii și să nu inventeze alte prețuri pe servicii care nu există. Și prim-ministrului vrem să îi cerem un ajutor de 500 de mii de euro, care iar nu e o sumă foarte mare pentru România, dar pe noi ne-ar ajuta să refacem bugetul după multele conflicte pe care le-am avut în instanță, ne-au cam scărmănat constructorii pe noi, nu pe minister”, explică Tudor Mihalache scopul lui.

Filmul intervenției medicale în cazul lui Silviu Prigoană, prezentat pas cu pas de DSU: „Au efectuat fără oprire manevrele de resuscitare”
Recomandări
Filmul intervenției medicale în cazul lui Silviu Prigoană, prezentat pas cu pas de DSU: „Au efectuat fără oprire manevrele de resuscitare”

primarul din copsa mica merge pe jos la bucuresti 2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

„Sunt Badea Cîrțan doar dacă mă primește Președintele Iohannis”

A avut timp zilele astea să se gândească bine și nu doar la ce să le spună miniștrilor. Ci și la viață, la suflet. A cântat și s-a rugat pe drum. „Merită să faci un efort fără a aștepta nimica în schimb, fără a aștepta mare lucru. Că mă întrebau mulți: mă, tu ești disperat? Nu, nu sunt disperat, îi OK, îi bine, vreau doar să spun că nu este normal ce se întâmplă. Experiența este unică, chiar merită, merită să redescoperim drumeția pe distanțe lungi și pelerinajul. Noi ortodocșii nu mai avem pelerinaj, catolicii sunt mai dotați în punctul ăsta. Trebuie în viață să faci un drum pe jos singur”, explică primarul.

Pe drum a avut parte și de surprize, oameni care l-au încurajat și i-au dat o cană cu apă, șoferi de tir care l-au auzit vorbind la radio și îl protejau pe drum. A nimerit și în plină răfuială a unor clanuri, dar a scăpat cu bine. Și și-a umplut inima cu peisaje și cu oamenii buni pe care i-a întâlnit.

Unul dintre ei este și viceprimarul din Mătăsaru, Dâmbovița. Adrian Nicolae pare ușor nedumerit când i-a călcat pragul Tudor Mihalache. Primise o informare de la Primăria Copșa Mică că va fi vizitat. A pus pe masă cafele și apă și au discutat despre rețeaua de canalizare din comună. Mătăsaru este o localitate norocoasă din punctul ăsta de vedere. Tudor Mihalache și-a primit ștampila, a făcut o poză și a pornit grabnic mai departe. Tot apăreau oamenii în birou și îl felicitau: „Vreau să vă pun pe Facebook cu un mesaj simplu: Badea Cîrțan de România”, îi spune timid un bărbat. „Sunt Badea Cîrțan doar dacă mă primește Președintele Iohannis”, completează primarul.

La București, și-a dat întâlnire cu mai mulți parlamentari, fix la borna de la intrare în oraș. Nu știe câți vor veni. Apoi are întâlniri pe 2 și 3 octombrie la ministere și la Președinție. Nu ca să le bată obrazul că jumătate din țară nu are acces la sisteme de canalizare, ci să găsească soluții împreună cu ei. Că așa face un primar.


VIDEO/ „Biblioteca de piatră” a ţării, în pericol! România riscă să piardă un tezaur de aproape 360 de miliarde de euro

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Știrileprotv.ro
De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Cinci zodii își schimbă complet viața în următoarele 3 zile. Noroc triplu în plan financiar pentru Balanțe și Pești
FANATIK.RO
Cinci zodii își schimbă complet viața în următoarele 3 zile. Noroc triplu în plan financiar pentru Balanțe și Pești
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Mărturia unui tânăr vizat de triplul asasinat pus la cale de avocata din Ilfov: "Familiile noastre sunt șocate și îngrozite"
Observatornews.ro
Mărturia unui tânăr vizat de triplul asasinat pus la cale de avocata din Ilfov: "Familiile noastre sunt șocate și îngrozite"
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori
HOROSCOP
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI