Spitalul cel nou așteaptă de multă vreme să fie inaugurat

În județul Suceava sunt probleme grave și exceptând coronavirusul. Mai ales că trei spitale mari sunt acum închise sau blocate cu epidemia: “Județean” Suceava, cel din Câmpulung și cel vechi din Fălticeni, unde mai funcționează doar două secții separate, maternitatea și cea de TBC. Acum, foarte multe dintre femeile care trebuie să nască, vin să o facă la maternitatea din Fălticeni.

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, explică “avem o maternitate nouă, care aparține de vechiul spital, dar care are tunel de dezinfectare la intrare și circuite bine stabilite. Are 49 de paturi pentru mame și încă 12 pentru nou-născuți. Este însă plină și avem programări la nivel maxim de capacitate până pe 10 iunie! Dacă s-au închis celelalte spitale, unde să meargă mămicile?! Iar la noul spital avem la maternitate loc pentru 100 de paturi, să triplăm practic capacitatea. Pentru că acum, la noi vin jumătate dintre femeile din județul Suceava care trebuie să nască. Cele care au posibilități, se mai duc la Iași sau la Bistrița, la Cluj, dar sunt puține”.

“Nu înțeleg de ce nu ni s-au dat banii”

Deocamdată, încăperile noului spital sunt dotate doar cu mobilier non medical! Primarul urbei, Cătălin Coman, se plânge că “la noul spital totul e gata de anul trecut. Sălile de operații, saloanele, instalațiile, cantina, spălătorii, uscătorii, utilitățile, totul e pus la punct. Avem și o stație de oxigen separată, cu două generatoare de urgență de mare putere. Din noiembrie am încheiat și contractele de achiziție a aparaturii medicale. Conform unei hotărâri de guvern, urma ca investiția în aparatură să fie de 23.868.000 de lei”. 

Saloanele sunt aproape gata, lipsesc doar paturile
1860

este anul în care a fost inaugurat vechiul Spital Municipal din Fălticeni

El crede că motivele întârzierii finanțării ar putea fi și politice: “Din noiembrie am tot solicitat prin 7-8 adrese banii de la Ministerul Sănătății. Dar nu s-a întâmplat nimic. Eu sunt primar PSD și nu vreau să spun mai multe, dar opinia generală de pe aici e că nu am primit finanțarea fiindcă sunt în opoziție față de conducerea de la București, care e PNL. Altfel nu pot să înțeleg de ce nu ni s-au dat banii! Acum însă nu mai e timp de jocuri sau șicane politice. Nu vedeți că ne îmbolnăvim toți, indiferent de partid, de coronavirus, dar și de alte boli?! România, dar mai ales județul Suceava are nevoie de noul spital Municipal din Fălticeni!”.

Primarul Cătălin Coman lasă de înțeles că și jocurile politice ar fi blocat finalizarea spitalului
4,35

milioane de lei au fost deblocate abia săptămâna trecută, de Ministerul Sănătății, la 4 luni de la prima solicitare, pentru utilarea cu echipament medical a noului Spital Municipal de la Fălticeni 

“Luăm strictul necesar să deschidem repede: 250 de paturi, aparatură de sterilizare și de radiologie”

Cu puținii bani primiți abia săptămâna trecută de la Ministerul Sănătății, primarul Fălticeniului spune: “Ne-am gândit să luăm întâi ce e mai important, 250 de paturi, aparatură de sterilizare și de radiologie, să putem primi pacienți. Sper ca în trei săptămâni să deschidem spitalul. Durează până ajung paturile. Cele de la ATI, care sunt unele speciale, vin tocmai din SUA. Iar acum, cu criza aceasta, e mai greu cu achizițiile. Dacă am fi primit noi banii la timp… Nu e vorba numai despre bolnavii cu coronavirus. Noi ne axăm doar pe ei, dar ce ne facem cu ceilalți, cu cardiacii, cu diabeticii, cu cei care suferă cu rinichii? Când am închis vechiul Spital Municipal, am trimis toți pacienții acasă sau în alte orașe”.

Holurile din zona de pediatrie sunt decorate pentru cei mici

Acum, dacă faci o fractură, mori în casă, că n-ai unde să mergi. Și noi ținem degeaba un spital nou, care ar putea să aibă chiar 400 de paturi la nevoie, cu 93 de saloane pregătite?! Am putea prelua, bineînțeles și cazuri de coronavirus, dacă va fi cazul

Cătălin Coman, primar Fălticeni:

“Unii nu au vrut să fie terminat mai repede, că era prea aproape de Suceava”

Carmen Uscatu, fondatoarea Asociației Dăruiește Viață, l-a acuzat recent pe Cătălin Coman că, deși este primar din 2012, nu a deschis încă noul Spital Municipal din Fălticeni. Apoi a postat o imagine de pe SEAP în care se vede că Primăria Fălticeni a achiziționat un parc de distracții, în valoare de 84.100 de lei, în plină epidemie de coronavirus, pe 31 martie 2020, de la SC SC Adavlas SRL, din Vatra Dornei.

Carmen Uscatu a acuzat investițiile în parcuri, în timp ce spitalul stă închis

“Doamna Uscatu e de aici, din Fălticeni, dar a plecat la București de vreo 20 de ani. Cred că este folosită drept vârf de lance de un grup de interese care nu dorea să fie un spital așa de mare la Fălticeni, atât de aproape de Suceava. Dânsa nu știe că în perioada 1997-2012, până am venit eu la Primăria Fălticeni, nu s-a lucrat deloc la spital, fusese lăsat de izbeliște. Nu știe poate că după tragedia de la Colectiv, ni s-a cerut, conform noilor norme ISU, să mai facem trei scări exterioare de urgență. De fapt trei blocuri, fiecare scară având o amprentă la sol de 100 de metri pătrați. Scări acoperite, late, pentru accesul cu targa, cu iluminat de siguranță, cu geamuri automate. Repet, au fost trei blocuri care au fost lipite de proiectul inițial”.

Primarul justifică întârzierea lucrărilor prin obligația de a se adapta noilor norme ISU, care au impus construirea a trei corpuri de clădire pentru evacuare de genul celei din imagine

Parcul de distracții despre care vorbește dânsa e un loc de joacă pentru o grădiniță cu program prelungit. Proiectul e început de anul trecut și trebuia să îl finalizăm. Mai aveam prinse în buget alte două locuri de joacă, dar la ele am renunțat tocmai ca să dăm bani pentru spital.

Cătălin Coman, primar Fălticeni:

 
 

Urmărește-ne pe Google News