Iniţial, Tribunalul Braşov a stabilit, pe 20 aprilie, măsura controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de primarului Ghimbavului, Dorel Toma, însă decizia a fost atacată de către procurori, iar Curtea de Apel Braşov a rămas în pronunţare până vineri.
Toma, aflat în fruntea urbei de 25 de ani, fiind la al șaptelea mandat, este suspectat că ar fi încheiat contracte la preţuri foarte mari pentru mobilierul urban. El este cercetat de DNA pentru fapte de corupţie în legătură cu nişte contracte la preţuri foarte mari cu mai multe firme din Olt pentru montarea de mobilier urban în localitate.
Prejudiciul estimat este de 18 milioane de lei.
Edilul a fost reţinut pentru 24 de ore în 18 aprilie şi şi-a petrecut noaptea în arestul IPJ Braşov, iar apoi a fost eliberat sub control judiciar.
Potrivit procurorilor DNA, primarul din Ghimbav este suspectat că în perioada 2009 – 2015 ar fi încheiat contracte la preţuri foarte mari pentru mobilierul urban.
Procurorii au făcut, joi, mai multe percheziţii la Primăria Ghimbav, la locuinţa locuinţa primarului, precum şi la sediul unei firme din Olt şi la domiciliile administratorilor societăţii.
Dorel Toma este acuzat pentru șapte infracțiuni de abuz în serviciu în formă continuată, iar Ana Alina Geogean, contabil șef în cadrul Primăriei Ghimbav, este cercetată pentru abuz în serviciu (7 fapte) şi luare de mită în formă continuată.
De asemenea, procurorii anticorupţie au început urmărirea penală faţă de cinci administratori de firme din județul Olt şi faţă de soţul contabilei din Ghimbav. Astfel, cei cinci adimistratori – Lucia Dulcinatu, Sergiu Gunea, Radu Tănase, Goman Fluture şi Goman Cristinel – sunt cercetaţi pentru complicitate la abuz în serviciu şi spălare a banilor, iar soţul contabilei Primăriei Ghimbav, Aurelian Geogean, este cercetat pentru complicitate la luare de mită.
Citește și: REPORTAJ: Cum a reușit un primar vasluian să diminueze cu 85% numărul de asistați social: ”Au rămas în plată doar cei cu adevărat necăjiți”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro