Potrivit CNCD, afirmaţiile făcute de Mihai Chirica
reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate.
Primarul din Iaşi a transmis că amenda primită de la CNCD ar putea avea legătură cu faptul că s-a intrat într-un an electoral.
O să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii şi alte naţiuni care sunt coborâte din copac mai deunăzi şi o să ne cucerească şi o să ne devină şefi.
Mihai Chirica:
Mihai Chirica a anunţat că va contesta sancţiunea, pe
care o consideră nefondată.
”În primul rând, mi se pare extrem de ciudat că o
astfel de sancţiune vine la peste patru luni de la difuzarea interviului în
cadrul căreia au apărut declaraţiile considerate discriminatorii.
Oare faptul că am intrat într-un an electoral are vreo
legătură cu decizia CNCD? Nu acuz, doar întreb.
În al doilea rând, permiteţi-mi să redau încă o dată
împrejurările în care au fost exprimate acele declaraţii ce făceau parte
dintr-o analiza a nivelului calitativ tot mai scăzut al nivelului de educaţie
din România şi a procentului nepermis de mare de analfabetism funcţional,
confirmat la nivel internaţional, inclusiv de testele PISA.
Mai exact, în cadrul interviului, am folosit o
formulare mai plastică prin care am încercat să trag un semnal de alarmă
referitor la deteriorarea educaţiei în România, comparând această descreştere
calitativă cu eforturile pe care o serie de state le fac pentru a-şi spori
gradul de civilizaţie şi cultură prin preocuparea serioasă faţă de sistemul de
învăţământ, în condiţiile în care, cu foarte mulţi ani în urmă, se aflau la un
nivel educaţional aproape inexistent”, a declarat Mihai Chirica.
Primarul Iaşiului a menţionat că prin acele afirmaţii
a dorit să sublinieze faptul că este păcat ca un învăţământ de calibrul celui
românesc, să rămână în urmă şi să piardă competiţia cu alte ţări aflate în plin
progres educaţional cum este, de exemplu, statul Congo.
Chirica susţine că nu a făcut niciodată deosebire
între oameni din punct de vedere al rasei, religiei sau apartenenţei etnice,
precizând că dezaprobă ferm orice formă de discriminare, dar a anunţat că în
cazul în care decizia va rămâne definitivă va plăti amenda din veniturile
proprii.
PNL: Decizia CNCD ”îl umple de rușine pe Mihai Chirica”
Pe de altă parte, reprezentanţii PNL Iaşi au afirmat cu privire la sancţiunea primită de şeful municipalităţii, că aceasta ”îl umple de ruşine pe Mihai Chirica şi afectează grav imaginea comunităţii”.
”Iaşiul este un oraş tolerant, un spaţiu al
diversităţii, cu sute de studenţi care vin aici tocmai din ţările pe care
domnul Chirica le-a jignit profund.
Declaraţiile rasiste făcute de primarul Iaşiului
încalcă dreptul la demnitate, nu ne reprezintă pe noi, cetăţenii acestui oraş.
În loc să ofere scuze publice, domnul primar persistă
în…prostie şi dă declaraţii de presă ţâfnoase”, a declarat preşedintele PNL
Iaşi, Marius Bodea.